2Nu am timp!

Acesta a devenit laitmotivul vieții noastre. Suntem ocupați, alergăm în toate părțile, avem joburi stresante, care ne mănâncă tot timpul, iar după serviciu abia daca mai apucăm să ne tragem sufletul. De cele mai multe ori ajungem acasă, mâncăm ceva și picăm lați de oboseală. Iar în cele mai une zile reușim să ne mai vedem cu un prieten în oraș ori să mergem la un film. Iar cei care au copii știu bine că timpul e porționat în funcție de cel mic: grădiniță sau școală, parc sau lecții, acasă, masă, baie, poveste, somn. Asta pe scurt. Pe lung, povestea e diferită de la familie la familie 🙂

Cunosc oameni care au copii și viața lor seamănă cu un basm, care au timp suficient să facă tot felul de minunății alături de cei mici: să se plimbe, să meargă la muzee, în parcuri sau la ateliere creative, să se distreze de minune cu proprii copilași! Iar când vine vorba de timp în doi, nu dau pe afară, dar nici nu le lipsește. O ieșire în oraș, un film cu prietenii – când și când, mici escapade menite să mențină proaspătă viața de cuplu. Că doar și părinții sunt oameni! 🙂

În timp ce unii se plâng și cad lați, răpuși de activitățile obositoare de peste zi – cu șeful, cu colegii, cu copiii – alții reușesc să își umple viața cu tot felul de mici episoade colorate care aduc bucurie în viața de familie, dar și în cuplu, îi fac pe copii să se simtă iubiți și apreciați și pe părinți să fie împliniți și să adoarmă obosiți, dar fericiți.

Timpul e1 ceva relativ. Dacă nu ați trăit acest lucru pe pielea voastră, va veni un moment când veți înțelege. Timpul e o iluzie, el se strânge sau se dilată doar în percepția noastră. Doar noi putem să umplem cele 24 de ore cu tot felul de activități care să ni se pară adevărate corvezi sau cu multe mici oaze de bucurie, ca niște cornete de înghețată, ca niște răsărituri și apusuri de o nespusă frumusețe, care să ne umple sufletul de bucurie. Dumnezeu ne-a dat foaia, creioanele sunt la noi. Fiecare își împarte hârtia în spații mai mari sau mai mici și le colorează după cum se pricepe și după cât de mult își dă voie să își deschidă inima.

Timpul ni-l facem noi, îl întindem sau îl facem cocoloașe cu propriile mâini, cu propria imaginație. Și stă în puterea noastră ca foaia fiecărei zile să fie cenușie și îngustă sau largă și plină de culori. 🙂

0

Comments (2)

  1. Oana, tu ai inceput sa scrii iarasi frumos si mult, Ce ma incanta in anii de liceu cum mai scriai !!

    1. Mulțumesc, Corina! Da, m-am reapucat de scris, îmi era dor să scriu! Mă poți citi mereu aici, chiar dacă ne despart niște mări și țări 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *