Am avut privilegiul să merg la avanpremiera celui mai nou film al regizorului Radu Jude, Țara moartă. Am crezut că voi fi spectactorul unei expoziții de fotografii alb-negru din perioada celui de-al doilea război mondial și că voi asista la o lecție de istorie spusă corect, didactic, ca la școală. Așteptările mi-au fost cu mult depășite. Am fost într-adevăr martora unei lecții de istorie, dar spusă într-un mod cu totul neobișnuit, real, frapant, poate chiar dur pe alocuri. Impresionant. Radu Jude a reușit, cu un minunat talent, să îmbine fotografii vechi de 80 de ani cu mărturiile din jurnalul unui medic evreu și cu documente fonografice de valoare, construind imaginea unei Românii măcinate de ororile războiului, de sărăcie și zguduite de măsurile odioase de epurare a evreilor. Primit cu laude de presa internațională, filmul va avea premiera în cinematografele românești din 25 august. (foto: Facebook/Taramoarta)

Un remarcabil album istoric

“Remarcabil” e cuvântul care poate descrie filmul lui Radu Jude. “Țara moartă – Fragmente de vieți paralele” e mai mult decât un documentar, e istorie pusă sub lupă, la microscop. E o felie de viață cuprinsă între 1937 și 1945, decupată chirurgical din masa amorfă a istoriei, care ne este prezentată minuțios, corect, cu multă exactitate și totuși atât de emoționant. Pe ecran vedem sute de imagini realizate de fotograful Costică Acsinte, cuprinse în colecția studioului său „Foto Splendid C. Acsinte“ din Slobozia. Fotografiile surprind viața oamenilor din România celui de-al doilea război mondial, așa cum era. Simplă. Dură. Naked life. Vedem oameni în diferite momente ale existenței, vedem fața sărăciei, a muncii, vedem zâmbete candide, copii și tineri, bătrâni, vedem nunți, botezuri și înmormântări, oameni la câmp sau la vie, soldați, elevi, croitorese, privim o Românie alb-negru care se pregătea de război și traversa îngrozită una dintre cele mai grele perioade din istorie.

Povestea frapantă ne-o spune medicul evreu Emil Dorian, din al cărui jurnal Radu Jude reproduce pagini de istorie cu propria-i voce  și aduce la viață imagini și scene ale vieții cotidiene, orori ale pogromului, întrepătrunse cu observațiile și frământările personale ale doctorului. Fotografiile și paginile de jurnal sunt legate în acest complex album istoric de fragmente audio din cântecele patrotice ale vremii şi înregistrări radiofonice ale unor discursuri oficiale, materialele sonore de propagandă carlistă, legionară, antonesciană și comunistă, descoperite în Arhiva Națională de Filme.

Cronici internaționale de excepție

Familie

Filmul a fost primit cum nu se poate mai bine de criticii din străinătate. În viziunea site-ului Kino-Zeit.de, producția ”Țara moartă” face parte dintr-o trilogie a unor povești îngropate, alături de ”Aferim!” și ”Inimi cicatrizate”. ”Noul copil de aur al cinematografiei românești a găsit un mod propriu de a privi în spatele mecanismului fotografiilor. Acolo stă ceva care în istoriografia prezentă a României este prea ușor uitat: rasismul. Jude combină cercetările politice cu un mod de abordare abstract”.

Variety: ”O excepție între filmele românești recente care se străduiesc din răsputeri să atingă autenticitatea maximă, «Țara moartă» folosește imaginile împreună cu scepticismul unui istoriograf asupra ariei vaste pe care o evocă.”

The Hollywood Reporter: ”Abordând în mod inteligent și original anti-semitismul și propaganda naționalistă în contextul vieții oamenilor «obișnuiți», filmul merită o expunere la scară largă în festivalurile orientate spre documentare și dincolo de ele.”

”O operă perfect suspendată între realism și poezie”

”«Țara moartă» este o idee atrăgătoare, executată cu un talent artistic curajos care oscilează între experimental și tehnici documentare tradiționale”, a mai scris The Hollywood Reporter. Jude a creat o operă cinematografică ”accesibilă, dar complexă, ambiguă și semnificativă”.

Radu Jude – credit photo @Locarno Festival, Marco Abram

Revista italiană de critică cinematografică Quinlan a punctat: ”Cu ultimele sale opere, Radu Jude pare că vrea să reconstruiască o frescă istorică națională, reconstituind evenimentele care au avut loc în țară înaintea erei socialiste”. Meticulozitatea este cuvântul prin care italienii caracterizează producția – ”o operă perfect suspendată între realism și poezie”.

”În aparenta sa simplitate, «Țara moartă» este un film foarte valoros, este o reflecție mai mult decât acută asupra poveștii, imaginii, documentelor, asupra istoriei, a implicațiilor sale, asupra paginilor întunecate ale unei națiuni. Este o lectură critică reală a perioadei, detaliată, inteligentă, făcută din opinii personale și din instantanee furate de o cameră obscură gata să ne ducă înapoi 80 de ani”, a scris site-ul cinelapsus.com.

Montajul documentarului este semnat de Cătălin Cristuţiu, sound design-ul de Dana Bunescu, iar consilierea tehnică este asigurată de Marius Panduru. Filmul este realizat cu sprijinul lui Cezar Mario Popescu, cel care a descoperit fotografiile lui Costică Acsinte. ”Ţara moartă” este o producţie Hi Film şi Fast Film, cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei şi Orange România. Producător este Ada Solomon.  Premiera internațională a avut loc în cadrul celei de-a 70-a ediții a Festivalului Internațional de la Locarno (2-12 august). Din 25 august, filmul va fi distribuit în cinematografele din România de microFILM.

“Țara moartă – Fragmente de vieți paralele”. Inedit. Dur. Real până la sânge, emoționant, remarcabil. Un nou succes al regizorului Radu Jude, care merită toate felicitările și admirația.

Despre film mai multe aici: johannasburg.ro/un-nou-film-de-radu-jude-cinematografe-tara-moarta/

Proiecții speciale în țară


Filmul va rula în nouăsprezece orașe din România, iar proiecții speciale vor avea loc la Timișoara, Slobozia, Bacău și Sibiu, în prezența unor membri ai echipei de producție.

Joi, 24 august, de la ora 22:00, documentarul va rula în avanpremieră la Club d’Arc din Timișoara.

Cezar Popescu, cel care a descoperit fotografiile lui Costică Acsinte, va fi prezent la Casa de Cultură din Slobozia, vineri, 25 august, de la ora 19:00. Proiecția va fi urmată de o discuție cu publicul.

Documentarul semnat de Radu Jude va avea o proiecție specială în cadrul Festivalului “Film mai aproape” de la Bacău, sâmbătă, 26 august, ora 21:00, în Piața Tricolorului. La eveniment vor participa sound designerul Dana Bunescu și Cezar Popescu.

“Țara moartă” va rula la librăria Habitus din Sibiu miercuri, 30 august, de la ora 20:00, în prezența lui Cezar Popescu. Filmul va putea fi vizionat la București (Cinema Elvira Popescu, Cinema Muzeul Țăranului, Hollywood Multiplex, Cinema Europa), Bacău (în cadrul Festivalului “Film mai aproape”), Baia Mare (Cinema Dacia), Bârlad (Cityplex Victoria), Botoșani (Cinema Unirea), Brăila (Cinema Dacia), Cluj-Napoca (Cinema Victoria), Constanța (Cityplex Tomis), Craiova (Cinema Modern), Iași (Cinema Victoria), Odobești (Casa de Cultură), Pitești (Cinema “Sebastian Papaiani”), Sibiu (CINE M-A văzut la Habitus), Sfântu Gheorghe (Cityplex Arta), Slobozia (Casa de Cultură), Târgu Mureș (Cinema Arta), Timișoara (Cinema Timiș), Vaslui (Cityplex) și Tulcea (Cityplex).

Trailerul oficial: https://www.youtube.com/watch?v=dLTdgbLIyc4

Pagină oficială Facebook: https://www.facebook.com/taramoarta/

Parteneri media: Radio România Cultural, News.ro, Scena9, Arte și meserii, Ziarul Metropolis,  Cinemagia, Cinefan, aarc.ro, DinFilme

0

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *