Copiii și temele – prieteni sau dușmani? Părinții în dialog cu Oana Moraru (III)

Am rămas datoare să povestesc despre câteva subiecte discutate la întâlnirea de săptămâna trecută dintre părinți și Oana Moraru, consultant educațional, fondatoarea școlii private Helikon și creatoarea platformei Vocea Părinților. Este vorba despre școală, teme și timp liber. Nu sunt încă în acea etapă în care să trebuiască să îl sprijinim pe Victor la teme, el e încă la grădiniță, în grupa mijlocie. Dar momentul temelor va veni și atunci e bine să fim pregătiți. Din dialogul cu Oana Moraru am aflat că temele nu sunt și nu trebuie să fie o corvoadă pentru copii, ci sunt o oportunitate și pot fi făcute ușor și repede. Secretul este ca cel mic să își ia mai întâi resursele emoționale de care are nevoie, chiar să se joace, să fie odihnit și să fie pregătit pentru momentul temelor, care e parte dintr-un program pe care el îl cunoaște, îl vizualizează și pe care să simtă că este stăpân.