Copiii și tehnologia – cum menținem echilibrul?

Noi, adulții, suntem tot timpul cu telefonul în mână, cu ochii într-un monitor, pe ecranul laptopului sau al televizorului ori, cel mai des, al mobilului. Primim câte un mesaj, ne uităm cine a scris, trebuie să răspunem sau să verificăm un e-mail… Iar cei mici ne văd și li se pare normal ca și ei să aibă acces la astfel de dispozitive. Victor are voie circa o oră pe zi la televizor sau calculator și ne străduim să păstrăm în limite acest timp și să respectăm regula. Dar copiii cer mai mult, sunt curioși, vor să vadă și aia, și cealaltă, vor să se uite la un desen animat nou, la un videoclip, la un filmuleț și așa mai departe. Cum păstrăm limitele? Cât au voie cei mici în fața ecranelor? Ce conținut au voie să urmărească? Despre aceste lucruri se va discuta la cea de-a cincea ediție a evenimentului Modern Dad’s Challenges, cu temaEchilibrul copil – tehnologie”, care va avea loc pe 15 noiembrie, de la 18.30, la Hotel International din București. Înscrierea se face completând formularul de pe blogul Frunzaresc.eu – http://bit.ly/2xo19qL. Locurile sunt limitate (100 de participanți), iar participarea este gratuită.