Țara moartă – un documentar zguduitor și profund despre fața nevăzută a României din al doilea război mondial

Am avut privilegiul să merg la avanpremiera celui mai nou film al regizorului Radu Jude, Țara moartă. Am crezut că voi fi spectactorul unei expoziții de fotografii alb-negru din perioada celui de-al doilea război mondial și că voi asista la o lecție de istorie spusă corect, didactic, ca la școală. Așteptările mi-au fost cu mult depășite. Am fost într-adevăr martora unei lecții de istorie, dar spusă într-un mod cu totul neobișnuit, real, frapant, poate chiar dur pe alocuri. Impresionant. Radu Jude a reușit, cu un minunat talent, să îmbine fotografii vechi de 80 de ani cu mărturiile din jurnalul unui medic evreu și cu documente fonografice de valoare, construind imaginea unei Românii măcinate de ororile războiului, de sărăcie și zguduite de măsurile odioase de epurare a evreilor. Primit cu laude de presa internațională, filmul va avea premiera în cinematografele românești din 25 august. (foto: Facebook/Taramoarta)

Un nou film de Radu Jude în cinematografe: „Țara moartă”

Nu mai e o noutate că filmele românești sunt din ce în ce mai bune, mai miezoase, mai profunde și mai bine realizate. Dovadă sunt includerea pe lista selecțiilor în cele mai prestigioase festivaluri internaționale și premiile pe care le obțin. Din 25 august, o nouă producție românească va vedea lumina – sau, mai bine zis, clar-obscuritatea – sălilor de cinema: pelicula „Țara moartă”, semnată de regizorul Radu Jude. Filmul va fi lansat imediat după premiera internațională care va avea loc, luna viitoare, în cadrul celei de-a 70-a ediții a Festivalului Internațional de la Locarno (2-12 august).