Tabere și activități de vară pentru copii (III). Ateliere de vacanță la Muzeul Țăranului
Ce facem în vacanță cu cei mici? Cu ce le umplem timpul în mod plăcut și constructiv? Astăzi vă propun o listă bogată de activități foarte frumoase pe care le-au pregătit în luna iulie cei de la Muzeul Țăranului. De la povești, jocuri și pictură până la desene cu flori și mirodenii, confecționarea steagurilor, modelaj în lut sau cusături, Muzeul Național al Țăranului Român vă așteaptă cu o mulțime de ateliere interesante de vacanță, între 3 și 30 iulie 2017. Mai bine îi las pe ei să povestească și să vedeți și voi ce minunății au pregătit 🙂
Știm cu toții că 
De când am aflat că sunt însărcinată am știut că vreau să nasc natural. În ciuda fricii și a poveștilor care descriau nașterea naturală în culori nu tocmai vesele, eu m-am hotărât să aduc pe lume copilul în felul în care femeile au făcut-o de mii de ani. Cu cât am citit mai mult, cu atât m-am convins că voi apela la cezariană doar în situația de urgență, doar dacă se impune și dacă medicul îmi spune că așa e cel mai bine și altfel nu se poate. Am avut noroc de un medic extraordinar, dr. Roxana Bohîlțea de la Spitalul Universitar, care m-a încurajat să nasc natural. Și am avut la îndemână și o metodă plus o carte valoroasă care m-a ajutat mult – 
Mentalitățile și obiceiurile de o viață nu se schimbă ușor, ci e nevoie de efort și mai ales de repetiție. Mâncăm dulciuri, pâine multă și alimente procesate de o viață pentru că așa am învățat, pentru că așa am apucat, pentru că sunt bune la gust și le găsim în orice supermarket. Iar copiii noștri văd asta și copiază: vor înghețată, ciocolată sau chipsuri pentru că văd aceste alimente la adulții și la copiii din jurul lor. Ca să schimbăm vechile obiceiuri e nevoie de timp și e nevoie să fim mulți. Mulți oameni conștienți, care să ne dăm seama că nu e bine pentru sănătatea noastră, dar mai ales nu e bine pentru copiii noștri. Cum îi învățăm de mici, așa vor fi și ca adulți. Food Revolution e o mișcare inițiată de Jamie Oliver și propagată la nivel mondial de o mulțime de ambasadori dedicați care vor să îi învețe pe copii principiile unei alimentații și a unui stil de viață sănătos. Sâmbătă, la 
Noi, părinții, avem tendința – firească, de altfel – să răspundem imediat cererilor copiilor noștri. Mai ales mamele au această latură foarte dezvoltată, căci s-au obișnuit să sară imediat la primul scâncet al bebelușului. Recunosc, sunt una dintre ele, dar încerc să îmi educ acest mod de răspuns foarte prompt, căci se pare că nu e benefic pentru copil. Cei mici trebuie să învețe să aibă răbdare și chiar să facă față frustrărilor pe măsură ce cresc. Altfel nu vor avea performanțe școlare, se vor descurca greu cu temele și nu vor învăța cu ușurință. Este un aspect important pe care ni l-a semnalat Oana Moraru, consultant educațional, fondatoarea școlii private 
Ieri am participat la una dintre cele mai interesante și mai bogate întâlniri de parenting. Ioana Chicet-Macoveiciuc (Prințesa Urbană) ne-a prilejuit un dialog de peste trei ore cu Oana Moraru, consultant educațional, fondatoarea școlii private 
Citesc nenumărate bloguri de parenting și sunt la curent cu cele mai noi metode de a ne crește copiii: neagresiv, cu multă blândețe și înțelegere, cu iubire nemărginită, cu limite impuse cu grijă, fără să stresăm și fără să agresăm sufletul gingaș care ne-a fost încredințat spre a-l ghida în această lume. E greu, foarte greu să te strecori și să faci acest dans al echilibrului pe sârmă zi de zi, fătă nervi, cu mult calm, anulându-ți impulsurile naturale de a izbucni, de a-ți pierde răbdarea, de a te răsti, de a-ți exprima, firesc, limitele răbdării umane pe care le ai, normal, ca orice ființă. Trebuie să fii calm și rațional. Mereu. Fără să te dai bătut. La infinit. Exagerez puțin, firește, nu e chiar așa, dar totuși… pe acolo… așa ne învață noile tehnici și curente de parenting în trend. Mă uit la părinții mei care nu m-au crescut așa. Pe mine și pe două treimi (poate mai mult) din tinerii de generația mea, actualii părinți care au copii de 2, 3, 4 sau 5 ani. Mă uit la părinții mei care nu au știut să ne spună “te iubesc”. Pentru că nici lor nu li s-a spus în copilărie. 
