Dialogul transformării – cum își găsesc copiii drumul? Un eveniment cu Oana Moraru

Copilul meu e încă la grădiniță, în grupa mare, însă numai acest an ne mai desparte de școală. Ca mamă, am emoții și mă gândesc cum va fi schimbarea, cum se va acomoda și mai ales cum se va automotiva să facă teme și exerciții – la început mai puține, pe măsura lui, iar mai târziu mai multe și mai complicate. Cum se va naște în el pasiunea și înclinația pentru anumite materii, cum își va dori să învețe, cum se va descurca în școală și cum își va alege drumul în viață? Sunt întrebări pe care orice părinte și le pune în tăcere, în timp ce își privește puiul cum crește și se pregătește pentru viață. Oana Moraru, consultant educațional, fondatoarea școlii private Helikon și creatoarea platformei Vocea Părinților, ne invită la un dialog deschis, un DIALOG AL TRANSFORMĂRII despre cum își găsesc copiii drumul în viață. Evenimentul va avea loc pe 12 noiembrie, între orele 10:00 – 14.00, la Ramada Plaza București. Biletul costă 120 de lei, iar înscrierile se fac pe e-mail, la voceaparintilor@gmail.com.