Verifică dacă ești bine. Prevenția salvează vieți

A fost o perioadă când nu am mers cu anii la medic. Nu aveam nevoie și nici prin gând nu îmi trecea să mă controlez. Eram tânără și mă simțeam bine. În timpul sarcinii mi-am făcut o mulțime de analize și controale. A trebuit și bine că le-am făcut. Apoi pauză din nou. Anul trecut am început să mă simt rău, dureri de cap, stări frecvente de oboseală… În sfârșit am mers la medic să îmi fac analizele. Am descoperit câteva probleme serioase pe care le-am tratat pe parcursul ultimului an. Acum sunt bine. Aflu în jurul meu de o mulțime de oameni care au cancer. Oameni tineri, chiar și copii… Această boală lovește acolo unde te aștepți mai puțin. Însă fiecare dintre noi poate face ceva ca să nu fie luat prin surprindere și să fie mereu în alertă. Să știe că e bine. Controlul și analizele periodice sunt cruciale pentru toți. Important e să ne programăm la medic și să le facem la timp. Un control făcut la timp poate salva o viață.

Melania Medeleanu și dragostea pentru copii. Despre MagiCAMP, locul magic dintre curcubee

MagiCAMP s-a născut din viziunea a doi oameni minunați, cu sufletul invadat de iubirea pentru copii: Melania Medeleanu și Vlad Voiculescu. După ce au văzut mai multe tabere pentru copii din străinătate, au creat un loc magic la Brănești, în județul Dâmbovița, unde copiii bolnavi de cancer au parte de “joacă la greu”, de multă distracție, grijă, iubire și atenție. De trei ani, MagiCAMP se transformă, pe timp de vară, într-o oază de veselie și bună dispoziție, un loc al minunilor, unde totul este posibil! Este locul unde copiii vin obosiți de tratamente și pleacă încărcați de bucurie cât să le ajungă pentru un an întreg! Este locul unde se întâmplă adevărate minuni și unde parcă îl simți pe Dumnezeu cum umblă pe pământ.

Caroline Gilby, Master of Wine, englezoaica îndrăgostită de vinuri și de viață

CarolineCaroline Gilby este o femeie din Marea Britanie care s-a îndrăgostit de vinuri și a dedicat ani de zile muncind și studiind pentru a-și cultiva pasiunea. Cu o diplomă universitară în botanică și un doctorat în Științele Plantelor, Caroline a părăsit viața din spatele microscopului și a studiat mult pentru a obține titlul de Master of Wine, cea mai înaltă specializare din industria vinurilor. În acest moment în lume sunt doar 341 de persoane care dețin acest titlu, iar Caroline este una dintre ele. A petrecut mult timp descoperind vinurile din țările Europei Centrale și de Est, care, în opinia ei, pot concura astăzi cu cele din restul lumii din punct de vedere calitativ. Caroline este o supraviețuitoare a cancerului, dar acest diagnostic a făcut-o să privească viața cu alți ochi și să se bucure de fiecare moment. Aleargă, participă la competiții sportive și îi face mare plăcere să ia parte la maratonae montane, să călărească și să petreacă mult timp în locuri frumoase, în mijlocul naturii, împreună cu familia ei.

(Note: you can read the English version of the interview below)