Am primit un material interesant despre un program de vară pentru copii, așa că m-am gândit să scriu despre mai multe astfel de programe, tabere de vară și activitați pentru cei mici pe perioada vacanței, într-un serial pe blog. Astăzi vă prezint Școala de Vară “Life training for Kids“, un program pregătit de American Lycetuff România.

Programul se adreseză copiilor între 2 și 10 ani și se desfășoară pe durata a 9 săptămâni, între 3 iulie și 1 septembrie. Este mai mult decât o tabără de vară, căci educatorii își propun să îi implice pe cei mici în cursuri și activități care să le stimuleze gândirea, în care să lucreze cu emoțiile și să contribuie la dezvoltarea fizică. “Programul LIFE TRAINING FOR KIDS propune un concept inovator de educație integrată, holistică, prin abordarea fiecărui aspect al vieții interioare a copilului (mental, emoțional, lingvistic, armonie interioară), al dezvoltării fizice și interacțiunilor sociale. Programul vine în ajutorul părinţilor, susţinând educaţia dată în familie şi principiile acestei educaţii”, spun organizatorii.

Yoga pentru copii, jocuri de echipă și tehnici de mindfulness

Copiilor participanți la Școala de Vară li s-a pregătit un program bogat și complex, care cuprinde de la activități în grup, jocuri de echipă și jocuri de rol până la ședințe de yoga, activități de supraviețuire și tehnici de mindfulness.

“Programul de Life Training dezvoltă abilități și conștientizări care îi vor ajuta pe copii să se înțeleagă și să se cunoască mai bine, să identifice diferitele situații problematice de viață și să le abordeze în mod pozitiv, să își stabilească obiective și modalități de a le atinge, să-și dezvolte abilități de a-și gestiona propriile emoții, îmbunătățind astfel capacitatea de integrare socială și crearea unei gândiri directoare eficiente și pozitive.” Copiii vor avea parte de un program special conceput în care educatorii vor combina: jocurile de echipă, discuţiile libere, jocurile de rol, brainstorming-ul, tehnicile de mindfulness, yoga pentru copii, metoda grupului de studiu, activităţile practice , activități și tehnici de supraviețuire, studiile de caz (situaţii concrete şi soluţii), învăţarea prin acţiune, exemple şi exemplificări, experienţe si experimentări, activităţile outdoor (şedinţe in locaţii neconvenţionale, excursii, vizite, organizare de evenimente), activităţi indoor.

Beneficiile programului

Poate toate aceste activități sună pretențios, însă organizatorii spun că participarea celor mici la programul LIFE TRAINING FOR KIDS le vaaduce o mulțime de beneficii: de la îmbunătățirea abilităților de comunicareși îmbunătățirea performanțelor școlare până la descoperirea și dezvoltarea talentelor native, dezvoltarea stimei de sine, capacitarea de a se integra rapid în colectiv, dezvoltarea aptitudinilor de leadership, gestionarea temerii de a vorbi în public, conectarea cu natura înțelegerea și integrarea valorilor universal umane (iubire, prietenie, ajutor, curaj, răbdare etc.) și chiar antrenarea stării de pace interioară.

Temele abordate

Și temele pe care educatorii le vor aborda în cele 9 săptămâni ale programului mi se par interesante, atractive și cu impact pozitiv în dezvoltarea celor mici. Astfel, copiii au ocazia să petreacă nu numai o vacanță de vară plăcută, ci și să învețe o mulțime de lucruri noi, să își facă prieteni și să descopere lucruri extraordinare despre ei și capacitățile lor sufletești. Iată și temele, descrise, pe scurt, de organizatorii programului:

  1. Togetherness (3-14 iulie) – Este despre a fi împreună, a ne cunoaște și acomoda unul cu celălalt, a ne explora puterea ca un tot, ca o echipă.
  2. Mindfulness (17-21 iulie) –  Vom încerca să ne explorăm și să ne înțelegem propriile gânduri și simțiri, ne vom descoperi punctele tari, dar și pe cele slabe, vom seta obiective personale și modalități eficiente de a le atinge.

  3. Back to nature (24 iulie – 4 august) – Când lucrurile devin prea complicate, simplifică-le, întoarce-te la origini și vei afla soluția! Inteligența naturalistă are la bază rezonanța copilului cu mediul, pentru dezvoltarea unei interactiuni conștiente cu acesta, prin preluarea și aplicarea tiparelor de comportament ecologic.

  4. Right brain development (7-11 august) – Emisfera dreaptă deține un mecanism de mare viteză și memorie de înaltă capacitate. Emisfera stângă traduce datele primite din lumea exterioară în limbaj, activitate consumatoare de timp, ce necesită procesare secvențială, în vreme ce emisfera dreaptă procesează informația într-un ritm alert, sub formă de imagini (memorie fotografică). De asemenea, emisfera stângă renunță în permanență la vechile informații pentru a face loc altora noi, pe când memoria de emisferă dreaptă nu este ștearsă niciodată.

  5. Creative & Bright (14-18 august) – Dezvoltare personală prin artă & inteligența logico-matematică. Arta și activitățile creative le dezvoltă copiilor potențialul artistic și îi stimulează să experimenteze fără teama de eșec.

  6. Speak aloud (21-25 august) – Comunicarea este un proces esențial în dezvoltarea copilului, un proces complex, care se construiește în timp și cu mare tact din partea părinților și educatorilor.

  7. In one soul – Inner peace & Universal values (28 august – 1 septembrie) – Prin joc, activități interactive, meditație și yoga, copiii își vor descoperi universul interior, lumea dinăuntru ca sursă de pace, armonie, bucurie, vor învăța să remedieze tensiunile și blocajele emoționale prin valorificarea propriilor resurse interioare.

Cine sunt trainerii

Programul LIFE TRAINING FOR KIDS este susținut de traineri specializați, cu experiență în educație și dezvoltarea activităților cu copiii:

Alexandra Dumitrescu – antreprenor, artist şi vizionar, instructor certificat Yoga pentru copii- Rainbow Kids Yoga, instructor certificat 200hrs Hatha Yoga pentru adulti, mămică responsabilă, care a decis că afecțiunea şi grija maternă să o extindă şi copiilor din Lycetuff Edu Center, printr-un program educațional complex, care să ofere copiilor nu instrucție, ci iubire.

Crina Vladila – director educațional, cu peste 10 ani experiență ca profesor în învătământ preprimar, trainer pentru copii şi mentor pentru profesori pe programe de educație complementară şi dezvoltare personală.

Paula Godeanu – fondator al centrului educațional Copiii Noului Pământ, partener al centrului educațional PI, psihopedagog, trainer, specializată în psihoterapia copilului, cuplului și familiei, în metoda educației excelenței a domnului profesor doctor Florian Colceag.

Ioana Florea Coff – consilier și trainer în dezvoltare personală pentru adulți și copii, NLP practitioner, partener al centrului educațional PI și susținător al metodei de educație și dezvoltare a copiilor prin talente, liberă alegere și iubire necondiționată.

Silvia Mirea – aproape o viață jurnalist, statutul de mămică i-a arătat adevărata vocație, aceea de a păstra inocența copiilor, învățându-i a fi ei înşişi printr-o educație blândă, pozitivă, autentică.

Costuri și detalii logistice

American Lycetuff oferă mai multe variante pentru copiii care se înscriu la Școala de Vară: program scurt (8:00 – 12:00), program mediu (8:00 – 12:30/13:00) sau program lung (8:00 – 17.30/18:00).

Contribuție săptămânală:  250 lei (program scurt); 325 lei (program mediu); 410 lei (program lung)

Contribuție lunară:

✓program 8:00-12:00: 900 lei (discount 10%)

✓program 8:00-13:00: 1.100 lei (discount 15%)

✓program 8:00-18:00: 1.300 lei (discount 20%)

Contribuțiile săptămânale se achită în avans, în ziua de luni a săptămânii, pentru săptămâna în curs. Contribuțiile lunare se achită în avans, în perioada 1-5 ale lunii, pentru luna în curs. Părinții cu doi copii înscriși la programul “Life training for Kids” beneficiaza de un discount de 5% din contribuția pentru cel de-al doilea copil. Părinții cu trei copii înscriși la programul “Life training for Kids” beneficiaza de un discount de 10% din contribuțiile fiecărui copil.

Dacă vă gândiți să luați în calcul programul LIFE TRAINING FOR KIDS pentru copilul vostru, puteți merge mai întâi să vizitați locația, să discutați cu organizatorii și să vă faceți o părere.

Contact Lycetuff Edu Center: Str. Subcetate, Nr. 118, Sector 1, București (Zona Bucureștii Noi – Parc Bazilescu). Telefon: 021 311 31 42 / 0721 520 004. E-mail: americanlycetuff@yahoo.com

În zilele următoare vă voi prezenta și alte programe de vară pentru copii din București. Să înceapă vacanța! 🙂

Fotografii: Life Training for Kids

Foto cover: www.lifeadvancer.com

0

Comments (2)

  1. […] Citește și Tabere și activități de vară pentru copii (I). Școala de vară ALS […]

  2. […] Citiți și: Tabere și activități de vară pentru copii (I). Școala de vară ALS […]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *