A început vacanța de vară, mult așteptată de copii și de părinți deopotrivă. Dar nu toți avem norocul de a avea bunici la țară sau în orașe de provincie ori chiar în București, unde să îi ducem pe cei mici. Concediul nostru este limitat, așa că trebuie să găsim soluții de a le umple timpul frumos și constructiv pe perioada verii. O propunere foarte frumoasă vine din partea Orășelului Cunoașterii din București, care îi așteaptă pe copii între 7 și 12 ani în Tabăra Urbană.

Citește și Tabere și activități de vară pentru copii (I). Școala de vară ALS

Tabăra Urbană sună minunat! Dar ce îi așteaptă pe copii aici, în inima Capitalei, în plină vacanță de vară? Invenții, joacă, meșterit, călătorii imaginare și multe lucruri interesante de aflat și de descoperit! Iată ce spun organizatorii, echipa Orășelului Cunoașterii: “Imaginația, creativitatea și curiozitatea sunt combustibil pentru  inventatorii pe care îi așteptăm în taberele din acest an. Timp de o săptămână, între 24-28 iulie sau 21-25 august, vei parcurge o aventură interesantă, cu experimente și proiecte, care explică legăturile dintre știință, tehnologie, inginerie și inovație. În aer liber – în curtea interioară – dar și în laboratorul de invenții și meșterit, zi de zi, vom testa noi ipoteze și vom călători imaginar pentru a descoperi lumea și acea invenție care a făcut cunoscut un continent! Ne vom  juca, vă veți face prieteni noi, veți aplica idei și căuta soluții. Explorăm, testăm, reinventăm, împreună!”

CĂLĂTOR PRINTRE INVENȚII – TABĂRA 24-28 IULIE

Timp de 5 zile, copii vor avea ocazia să călătorească pe cinci continente prin intermediul celor mai importante invenții ale omului. De la colibele incașilor până la morile de vânt, energia eoliană și cuptorul solar, cei mici vor fi într-o continuă aventură de descoperire! Iată ce le propun organizatorii:

Ziua 1 AMERICA -De la indieni și cowboy, la explorarea spațiului în Lumea Nouă. Vom fi pentru o zi indieni moderni și învățăm să montăm un cort. Construim colibe ca în vremea incașilor, dar ajungem și pe Lună, cu racheta, pornind din Cape Canaveral.
Ziua 2 ASIA – Cel mai mare continent din lume. Descoperim cum se fabrică hârtia, învățăm să utilizăm o masină de scris, apoi testăm ce materiale s-au folosit la construirea marelui zid chinezesc și care sunt cele mai rezistente materiale din lume. Călătorim pe Cercul de Foc al Pacificului simulând erupțiile vulcanice, dar și prin Japonia,  învățând tehnica origami.
Ziua 3 EUROPA – Bătrânul continent. Antică sau modernă? Grecii sau romanii? Arhimede sau DaVinci? Șurubul sau scrierea în oglindă? Interesante, incitante, să le testăm!  Pentru vremurile moderne, trecem de la morile de vânt olandeze și energia eoliană, la cimpoiul scoțian sau cum călătorește sunetul.
Ziua 4 AFRICA –  Pe urmele unei mari minuni din LUMEA VECHE. Vom explica de ce este piramida cea mai stabilă forma geometrică și vom vâna comori. Construim colibe ca populația zulu și realizăm tablouri din hârtie termică.
Ziua 5 AUSTRALIA & ȚINUTUL ÎNGHEȚAT. Cald și frig în extreme. Construim un cuptor solar, dar și un iglu. Scriem mesaje secrete și descoperim cum  se construiește un  ridicător hidraulic.

MEȘTER… INVENTATOR – TABĂRA 21 -25 AUGUST

A doua săptămână de tabără le propune copiilor un program bogat în invenții și descoperiri făcute de oameni de știință și inventatori români. De la secretele cosmosului și fascinația zborului până la invențiile legate de tainele scrisului și ale construcțiilor, cei mici au la dispoziție un program bogat și foarte tentant:

Ziua 1 Personalități din Transilvania – De la Herman Oberth la Dumitru Prunariu- Universul nu are granițe! Călătorim în cosmos cu rachete construite de noi. Explorăm apoi ca Ilarie Mitrea lumea florei și faunei din jurul nostru și realizăm un hotel pentru insecte/miniterariu.
Ziua 2 Banatul lui Traian Vuia – Fascinația zborului. Construim zmeie, avioane și descoperim propulsia.
Ziua 3  Oltenia – Energie într-o baterie. Când s-a descoperit electricitatea? Ce este Pila Karpen? Cum putem realiza o baterie din monede? Dar un circuit electric? Ce este electromagnetul? Să meșterim împreună!
Ziua 4  Dobrogea și Moldova – Poduri și legături. Vom descoperi cine a fost Anghel Saligny și cum putem construi poduri rezistente utilizând diferite tehnici. De asemenea experimentăm cum se varsă  fluviul în mare și ne facem propriul estuar, dar și experimente de magnetism ca Ștefan Procopiu.
Ziua 5 Muntenia – Scriem mesaje secrete cu ajutorul lui Petrache Poenaru, descoperim scaunul ejectabil al lui Anastase Dragomir, dar și parașuta. Vom face experimente de chimie întocmai ca Ana Aslan.

Programul unei zile de tabără

8:00-9:00 – Primire copii
9:00-11:00 – Experimente&mișcare
11:00 – Gustare fructe
11:30-13:00 – Să fim inventatori
13:00-14:00 – Masa de pranz
14:00-16:00 – Invenții, exploratori și poveștile lor
16:00-16:15 – Gustare
16:15-17:15 – Jocuri și dezvoltare prin teatru ( împreună cu prietenii de la Carnaval Party)
17:15-18:00 – Preluare copii

Detalii organizatorice

LOCAȚIE – Orășelul Cunoașterii str. Pajurei nr 3A sector 1 București
PROGRAM – între ora 8:00 si 18:00;
VÂRSTĂ copii – de la 7 la 12 ani;
COST –  500 lei/copil/săptămână (sunt incluse  2 gustări de fructe  și prânzul în sistem catering)
NUMĂR PARTICIPANȚI – maxim 15 copii (minim 10 pentru desfășurarea taberei)
ÎNSCRIERI la telefon 0723 390 449 sau prin e-mail la contact@oraselulcunoasterii.ro.

Dacă vi se pare interesant, echipa Orășelului Cunoașterii vă așteaptă în Tabăra Urbană! Spor la descoperit și inventat!

Foto cover: www.saltsense.co.uk

0

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *