ora de matematica 1Ce părinte nu s-a întrebat măcar o dată dacă pruncul său e în grafic în ceea ce privește greutatea, înălțime și dezvoltarea lui generală? E prea gras? E prea slab? E suficient de înalt? Care sunt parametrii normali pentru vârsta lui? Sunt temeri și dileme pe care le avem cu toții, ca părinți și căutăm răspunsul în cărți, pe internet sau la prieteni. Ne-am obișnuit deja cu seminariile de foarte bună calitate ale celor de la revista online Qbebe – din cadrul campaniei Școala Părinților Responsabili – care aduc în fața noastră specialiști unul și unul, gata să răspundă întrebărilor și nedumeririlor părintești. Pe 21 aprilie 2017, Qbebe invită părinții la Școala Părinților Responsabili, pentru a lua parte  la cel de-al treilea seminar educativ din acest an – „Ora de matematică”.

Ecuația unui copil normal. Grafice, cifre, statistici și adevăruri” este denumirea seminarului, în care vom afla o mulțime de informaţii utile despre dezvoltarea normală a unui copil sănătos. Seminarul se va se va desfășura între orele 17:00-20:00, la Crown Cișmigiu şi va fi moderat de Tily Niculae, una dintre cele mai dedicate mămici din zona de parenting. La catedră vor dărâma mituri şi vor detalia cifre, statistici şi adevăruri cei mai bine pregătiţi specialişti din domeniu. 

Despre ce învățăm?

Lecția 1: Ghid pe vârste: greutate și înălțimea copilului va fi abordată de Dr. Cristina Popescu, Medic specialist pediatru

Lecția 2: Când ne dăm seama că există o problemă în dezvoltarea copilului va fi detaliată de Dr. Mirela Stocklosa, Medic specialist pediatru

Lecția 3: Mituri dărâmate – prea scund, prea slab, prea gras, prea înalt? va fi predată de Dr. Purcăreanu Eugen Constantin, Medic specialist în medicină de familie

Lecția 4: Când apelăm la ajutor specializat? va oferi răspunsuri de la Dr. Daniela Vaida, Medic specialist în medicina de familie și pediatrie

Surprize pentru mari și mici

Colţul cu activităţi pentru copii va fi asigurat de animatorii Ursulla şi de trupa de teatru pentru copii Pam Pam iar gustările delicioase şi sănătoase vor fi preparate de Nico, mămica responsabilă de la Bucătăraşul cel Dibaci.

La finalul evenimentului se va organiza o tombolă cu premii utile pentru mămici.

Pagina de înscrieri: http://www.qbebe.ro/scoalaparintilorresponsabili/oradematematica.php

Intrarea este gratuită! Locurile sunt limitate!

Cum a fost la primul seminar Şcoala Părinţilor Responsabili, Ora de anatomie: Corp sănătos, Copil frumos: http://www.qbebe.ro/familia/probleme_familiale/primul_seminar_scoala_parintilor_responsabili

Video: https://www.youtube.com/watch?v=q-RrWGFR99M

Cum a fost la cel de-al doilea seminar Şcoala Părinţilor Responsabili, Ora de biologie: Natura, alimentaţia şi farfuria copilului: AICI

Video: https://www.youtube.com/watch?v=ZmS6z0UFshg

Parteneri: Radio Itsy Bitsy, Dasha, DivaHair, DivaHair Cosmetics, Andreea Gutiu Photography, Ursulla, Bucatarasul cel Dibaci, Bucovina, Crina Coliban, Frici de mamici, WowMom, Mamica Pediatru, SuntPitic.ro, Mothers and the city, Johannasburg.ro, Florina Badea, GoKid

Foto cover: www.famlii.com

0

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *