familie

Sursă foto: cenovis.com.au

Am urmărit în weekend un reportaj în emisiunea “Ce se întâmplă, doctore?” de la PRO TV despre raportul dintre joacă și inteligența copiilor. De-a lungul timpului s-au făcut studii și e demonstrat științific că joaca este forma prin care copiii cunosc, explorează și experimentează lumea și, implicit, prin joc se dezvoltă și își cresc inteligența. Până aici nu e nimic nou. Însă am aflat în plus un lucru interesant: joaca celor mici cu părinții lor le poate crește inteligența cu mult mai mult decât jocurile obișnuite! Cu cât mai mult timp petrec copiii alături de părinții lor, jucându-se împreună, cu atât mai buni vor fi, mai târziu, la învățătură și cu atât mai ușor vor rezolva temele. Este un lucru aparent foarte simplu, dar cu efecte bogate, pe termen lung!

La urma urmei, dacă stăm să ne gândim un pic, aici nu se întâmplă o minune, ci un fapt care ține, cred eu, cel mai bine de dezvoltarea încrederii în propriile forțe. Când ne jucăm cu copiii noștri, le transmitem că ne pasă de ei, că ei sunt importanți pentru noi, că îi iubim și că timpul pe care îl petrecem împreună este prețios. Astfel, le construim, pas cu pas, încrederea în noi, dar și încrederea în ei înșiși. Din interacțiunile din timpului jocului – fie că este vorba de desenat, de colorat, de sprijinul pe care i-l dăm copilului în rezolvarea unui labirint sau a unei mici probleme ori pur și simplu de o plimbare împreună în parc sau în pădure, în timp ce admirăm natura și povestim – se naște încrederea celui mic, se dezvoltă capacitatea de comunicare, de a face conexiuni și creativitatea. Din felul cum interacționează și comunică cu noi, părinții, în timpul jocului, copilul învață cum să relaționeze cu ceilalți și cum să se descurce mai târziu în viața reală.

Pe de o parte, lumea fictivă a jocului, în care cel mic își imaginează că este Spider Man sau Prințesa Sofia, îi permite să se exprime liber, aducând aici unele lucruri pe care le gândește sau le simte, dar pe care nu le verbalizează, nu le exprimă în realitate. Astfel putem afla și noi, părinții, cum se vede lumea din locul copilului nostru, putem înțelege ce simte și cum se simte.

Pe de altă parte, în joaca alături de părinți copilul se simte în siguranță. Noi suntem partenerii lui de joacă, în acele momente suntem egali, ne aflăm cu toții într-o convenție, într-o poveste, cu anumite reguli, ne comportăm la fel, limitele se șterg pentru moment și suntem pe același picior de egalitate. Cei mici se simt siguri pe ei avându-ne în preajmă și se pot exprima liber, pot inventa personaje și situații noi, pot explora astfel lumea, o pot modela după cum vor. Realitatea devine o jucărie în mâinile lor, căci în timpul jocului ei sunt stăpâni atotputernici. Sunt liberi, își descătușează imaginația și creează. Lumea prinde forma, culoarea, mirosul pe care ei și-l doresc, iar timpul curge așa cum cei mici dictează. Jocul e un tărâm magic, unde totul este posibil. Și ce bucurie mai mare poate fi când tu te simți stăpân, când toate barierele cad și tu poți crea la infinit, cu o așa mare bucurie și poftă de viață, fără să fii judecat, oprit sau îngrădit?

E minunat ce se poate petrece cu copiii în timpul jocului! Acum am înțeles și eu mai bine de ce e atât de important să ne jucăm mai mult cu ei. Și noi, adulții, am trecut pe acolo cu siguranță la vârsta lor, când ni se părea că totul este posibil, când ne puneam un cearșaf pe umeri și alergam pe plajă, închipuindu-ne că suntem prinți sau prințese! Și dacă mă întorc în timp și mâ gândesc la astfel de momente, îmi dau seama cum copilul de atunci se confunda total cu rolul princiar și trăia acel moment din plin, de parcă ar fi fost într-adevăr un cap încoronat!

E fascinantă lumea jocului și a imaginației și e de datoria noastră să le oferim copiilor acest mare cadou: timpul nostru și disponibilitatea de a ne juca. Pentru ei asta aduce beneficii incomensurabile, iar pentru noi e un exercițiu extraordinar de răbdare, de imaginație, dar și de libertate. Pun pariu că mulți dintre noi au uitat cum este să te lași absorbit de un joc și să faci asta din toată inima, cu atâta poftă și bucurie încât să ți se pară că timpul stă pe loc și nimic altceva nu mai contează!

Hai să ne jucăm mai mult cu cei mici! Vom avea cu toții atât de multe de câștigat!

Voi de-a ce v-ați jucat ieri cu copilul vostru?

Sursă foto header: Parents.com

0

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *