papusi vechi - old photos

Sursă foto: www.vintag.es

Am citit zilele acestea pe Taticool.eu (blogul tăticului cool Dan Cruceru) un articol care m-a bucurat și m-a făcut să mă întorc pe firul amintirilor, în copilărie. O păpușă pentru normalitate, acestea e articolul, din care am aflat cu încântare că niște producători deștepți de jucării s-au gândit să facă “prima păpușă de modă creată în conformitate cu proporțiile tipice ale corpului uman”, cum spun chiar ei pe site-ul oficial (Lammily.ro). Păpușa are alunițe, pete, poartă ochelari și este îmbrăcată normal, fără brizbrizuri și sclipici, fără sandale cu platformă și machiaj țipător. Mi se pare extraordinară ideea să le arătăm copiilor modele normale, să le dăm jucării făcute după asemănarea lor, cu ajutorul cărora pot învața că e în regulă să ai vergeturi, chiar și o vânătaie, să porți ochelari sau aparat dentar.

Această păpușă m-a dus cu gândul la jucăriile mele din copilărie, la cele câteva păpuși pe care le-am iubit cu tot sufletul și cu care m-am jucat până și-au pierdut mult din podoaba capilară sau au avut nevoie de reparații serioase.

Îmi amintesc că aveam vreo 5 ani și bunicii s-au întors dintr-o excursie de la Moscova. Când am venit la ei, m-au invitat într-o cameră alăturată, unde erau așezate pe pat două păpuși superbe, una mai mare și una mititică. Amândouă erau blonde, cea mare avea părul lung cu reflexe roșcate, iar cea mică avea părul scurt, de un auriu intens. Cel mai mult mi-a plăcut mititica, cu ochii de un albastru ca cerul și un zâmbet atât de cald și de plăcut care m-a cucerit pe loc! Avea o rochiță albă și niște papucei minusculi în piciorușe, pe care îi puteam scoate. Păpușa mai mare mi-a plăcut și ea, dar expresia feței mai tristă, melancolică, doar cu o urmă zâmbet m-a făcut să nu mă apropii imediat.

papusi

(Acestea nu sunt păpușile mele, dar este fotografia cea mai apropiată de realitate pe care am găsit-o, asemănarea e destul de mare – via Okazii.ro)

Pe lângă cele două păpuși minunate, bunicii îmi aduseseră și o jucărie din aceea cu roți pe care o împingi cu un băț și o plimbi înaintea ta sau o tragi după tine. Părea a fi un fel de cărucior, foarte frumos colorat, ca un curcubeu. Și acesta m-a fascinat! Când bunicii m-au întrebat ce nume vreau să le dau păpușilor, am răspuns, după o clipă de gândire: Papucel și Cărucior. Vă închipuiți cine era Papucel! Condurii aceia mititei m-au vrăjit de-a binelea, mai ales că îi puteam scoate și pune la loc de câte ori doream! Iar Cărucior… un nume total nepotivit pentru o păpușă, dar deloc ciudat pentru mintea mea de copil de 5 ani.

Papucel și Cărucior mi-au fost prietene loiale toată copilăria. Bunica mea, care se pricepea de minune la croitorie, le-a făcut rochițe noi, frumoase, cusute la mașină, cu cordoane și funde. La un moment dat, Papucel avea o rochie dintr-un material alb cu mici floricele roșii, care arăta exact ca una din rochițele mele, și aceea făcută tot de bunica, bineînțeles!

Am avut și alte păpuși în copilărie, dar pe acestea două le-am iubit enorm, în special pe Papucel. Fiind micuță, cam cât un ursuleț de pluș, o luam cu mine la culcare și îi spuneam povești sau îi cântam, exact cum îmi spunea și mie bunica sau cum îmi cânta înainte să adorm. Papucel a fost prietena mea, companioana, confidenta și ascultătoarea poveștilor mele până târziu, când am intrat la școală. Și a stat cuminte pe fotoliul din camera mea, aproape de mine, până târziu, când am plecat la facultate…

Papucel și Cărucior nu aveau nici sclipici în păr, nici nu erau fardate, nu aveau rochii extravagante ori pantaloni ultra-scurți, nu cântau nici la chitară și nici nu făceau play-back la microfon. Aveau fețe calde și plăcute, priviri umane, mâini și picioare ca niște bijuterii, rozalii și potrivite pentru statura lor, aveau rochițe normale, care mie mi se păreau atunci fantastice! Arătau ca niște fetițe obișnuite cu care mă puteam juca, le puteam invita la masă și le puteam spune povești. Pentru mine, erau păpușile perfecte!

Aș vrea ca și fetițele din zilele noastre să se poată juca cu păpuși frumoase, simple, normale, cu care să se împrietenească “la cataramă” și care să le ofere modele sănătoase, de bun simț în viață. Păpuși care să arate ca orice fată obișnuită, cu haine frumos colorate, plăcute, dar decente, păpuși care să se poată transforma în companioanele cele mai bune ale fetițelor noastre, fără ca mai târziu ele să se simtă complexate că nu au picioarele așa de lungi, coapsele așa ferme și bustul atât de mare, așa, ca al păpușilor.

Mie mi-a rămas inima la Papucel și Cărucior. Pe voi către ce păpuși vă poartă amintirile…?

1

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *