Poate vă miră acest titlu, cum m-a mirat și pe mine. Dar am văzut trailerul și apoi am înțeles. E vorba despre un film documentar în regia lui Alexandru Solomon, o dramă despre oameni și maimuțe, despre destinele noastre, despre ce poate face omul și până unde poate merge cu experimentele, în numele științei. Documentarul a fost selectat în competiția Russian Open Documentary Film Festival „Artdocfest” 2017, care va avea loc la Moscova, în perioada 6 – 12 decembrie. Filmul va rula în cinematografele româneşti din 6 octombrie. De văzut neapărat!

Premiera mondială la TIFF, selectat în Festivalul de Film de la Karlovy Vary

Cel mai important festival de film documentar din Rusia selectează în competiția principală și în programul necompetițional „Sreda” producții care au fost filmate în această țară sau filme vorbite în limbi ale Federației Ruse și filmate în alte părți ale lumii ori pelicule regizate de cineaști ruși, care au fost finalizate cu nu mai mult de 18 luni înainte de începerea festivalului.

„Ouăle lui Tarzan” a avut premiera mondială la Festivalul de Film Transilvania (TIFF) şi a fost selectat în competiţia de documentare a Festivalului de Film de la Karlovy Vary. Acum, producția va concura cu șase documentare în festivalul din Rusia, care a fost fondat în 2007.

O dramă metaforică despre maimuțe și oameni

Documentarul lui Alexandru Solomon vorbeşte despre utopii, despre primul institut de primatologie din lume, aflat la Suhum, și experimentele făcute acolo, și este o dramă metaforică în care se împletesc destinele asemănătoare ale maimuţelor şi oamenilor.

Aici puteți urmări un interviu cu Alexandru Solomon realizat de HotNews.

Imaginea poartă semnătura lui Radu Gorgos, montajul a fost realizat de Sophie Reiter, iar sunetul de Marin Cazacu, Franck Rivolet și Cristinel Şirli. Producători sunt Ada Solomon, Cedric Bonin şi Pascaline Geoffroy.

Filmul, care va rula în cinematografele româneşti din 6 octombrie, este o producţie Hi Film Productions (România), în coproducție cu Seppia (Franța) cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei (România), Aide au Cinémas du Monde – CNC (Franța), Eurométropole de Strasbourg, Eurimages, Programul Europa Creativă al Uniunii Europene, Procirep-Angoa și cu participarea HBO Europe.

Cu sprijinul financiar al HAPPYCINEMA®, AQUA Carpatica, Domeniile Sâmburești și Polisano Pharmaceuticals. 

Susținut de Radio Guerrilla

Parteneri media: News.ro, Radio Romania Cultural, Music Channel, Scena 9, Arte și Meserii, Ziarul Metropolis, Cinemagia, Cinefan, Aarc.ro, DinFilme.ro

Pagină oficială de Facebook: https://www.facebook.com/oualeluitarzan/

Trailer oficial: https://www.youtube.com/watch?v=H4Cjqg_q5qU

Informații: Cătălin ANCHIDIN – ROLLERCOASTER PR

0

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *