img_3490-1024x683Nu știu pe cine am cunoscut mai întâi: pe Nicolle Birta, o tânără veselă, pozitivă, foarte caldă și zâmbitoare, cu care m-am împrietenit de la primul „Salut”… Sau prima dată oi fi întâlnit Bistro Margot, locul virtual unde Nicolle îmbină cele mai mari pasiuni ale ei, scrisul și gastronomia. Am crezut la început că Bistro Margot e un restaurant, un loc exotic unde se pregătesc și se savurează mâncăruri fine și eram curioasă să îl încerc. Apoi am descoperit că, de fapt, Bistro Margot e un loc special, cu povești despre mâncare, despre arta culinară, despre oameni și locuri deosebite, e un colț al acestei lumi mari unde, dacă nimerești, poți călători cu ochii minții pe întregul mapamond. La Bistro Margot ești oaspete de seamă și ai prilejul să cunoști nemaipomenite și să afli poveștile unor mâncăruri care mai de care mai deosebite, pe care, dacă vrei, le poți încerca și tu acasă. M-a încântat acest loc și am vrut să o cunosc mai bine pe Nicolle, creatoarea acestui încântător bistro virtual, un loc al bunului gust, la propriu și la figurat. Am aflat că ea e abolventă de Litere și a urmat și studii de Comunicare la Universitatea Jean Monet de Saint Etienne. Iar pasiunea pentru arta culinară s-a născut dintr-un joc, care a devenit, pe parcurs, foarte serios.

Nicolle, ești om de litere și de comunicare, scrii, gătești, călătorești, ești “good life ambassador”, așa cum tu însăți spui despre tine. Cum împaci toate aceste aspecte minunate ale vieții tale? Ai o latură preferată, căreia îi acorzi mai mult timp?

Deși pot părea toate lucruri disparate și care nu au mare legătură unul cu celălalt, pentru mine sunt toate legate de același fir, creativitatea, așa ca se îmbină cumva firesc. Nu e doar un job, e un fel de a fi.

margot_toscanaAm ales sa fac Litere pentru că dintotdeauna fusesem fascinată de cărți și de scris; am ales să fac din creație o meserie pentru că mi se părea că nu știu să fac altceva mai bine decât să scriu, să vin cu idei și apoi să găsesc pentru ele forma cea mai potrivită de a le aduce pe lume. Dar ca să fii creativ, sa naști idei, să exteriorizezi o parte din tine trebuie să te incarci cu altceva, altfel riști să rămâi gol și sec pe dinăuntru. Fiecare își găsește inspirația în felul lui. Pentru mine, călătoriile, contactul cu alte spații și culturi se transformă în surse de inspirație care îmi reîncarcă bateriile, pentru ca eu să pot crea mai departe, să pot da mai departe din lucrurile cu care m-am încărcat. Cât despre cooking, jocul cu ingredientele, estetica, viziunea, provocarea de a găsi noi abordări care să le pună în valoare – pentru mine, tot acest joc nu este decât o altă forma de creație.

Mult timp am încercat să jonglez cu toate aceste laturi în ideea unui echilibru – uneori am reușit, alteori nu. Am căutat însă mereu să trăiesc zile frumoase, nu perfecte, și să încerc să culeg din fiecare zi acele lucruri mici, acele bucurii mărunte care ne fac viața mai frumoasă, apoi să le împărtășesc cu cei din jur.

Anul acesta, în vară, am facut și un pas important (care ar putea fi văzut la fel de bine și ca un “salt în gol”) și am hotărât să fac mai mult din ce îmi place și mai puțin din ce “trebuie”, așa că am renunțat la jobul formal pe care îl aveam și m-am dedicat doar acelor proiecte cu care am simțit că rezonez și care sunt compatibile cu cine sunt eu, în care am simțit că pot să aduc valoare, dar din care să primesc și eu, la rândul meu, satisfacție. Nu a fost neapărat un lucru plănuit, așa că a fost nevoie de ceva curaj și încredere ca va fi bine, dar la acel moment așa am simțit, că ăsta e drumul meu. Iar de atunci mi s-au întâmplat o mulțime de lucruri minunate, unele total neașteptate, care mi-au dovedit că a fost, de fapt, una dintre cele mai bune decizii pe care le-am luat vreodată.

bistro-margoTe găsim, te citim și savurăm (cu ochii și cu gândul, în prima fază) rețete delicioase pe Bistro Margot. Ce este acest loc minunat, un loc al bunului gust, la propriu și la figurat, și cum s-a născut el?

Bistro Margot s-a născut ca un joc, înainte să devină blog, bistro virtual și apoi să se dezvolte în ceea ce este astăzi. Și chiar are o poveste foarte frumoasă în spate, pe care mereu o relatez cu plăcere, pentru că doar simplul fapt că îmi amintesc de începuturile Bistro Margot mă face să zâmbesc. Eram alături de colegii și prietenii mei de la creație, împreună cu care făceam campanii complexe, prin care schimbam legi și mentaliăți, dar atunci cand venea cumplita întrebare “ce mai comandam de mâncare și azi?”… Brainstormingurile ni se păreau mult mai grele, și asta pentru că bifasem deja cam tot ce era în materie de localuri din zonă. Până când într-o zi mi-am propus să salvez situația și să încep să gătesc. Problema era că eu nu știam să gătesc, dar om de Litere fiind, am luat prima carte care mi-a căzut în mână și mi-am spus: „Ce poate fi atât de greu? Fac ce scrie la carte și iese!”. Cred că a fost norocul începătorului, pentru că întâmplarea a făcut chiar să-mi iasă, iar asta mi-a dat curaj să încerc noi ți noi lucruri, spre bucuria colegilor mei.

Blogul a apărut atunci când ritualul ăsta de a ne strânge în jurul mesei și de a evada din birou măcar preț de o oră devenise deja rutină, iar prietenii mă întrebau în fiecare dimineață „și, ce avem azi în meniu la Bistro Margot?”. Ne formasem deja un bistro imaginar plin de povești, în care mâncarea nu era, de fapt, decat un pretext pentru toate acele lucruri care gravitau ân jurul ei: un vin bun, o carte frumoasă, un film interesant, discuții spumoase cu oameni faini, toate acele bucurii simple care ne fac viața mai frumoasă.

Tot dintr-o poveste s-a născut și numele blogului, Bistro Margot: citeam împreună cu prietenii mei aceeași carte în acea perioadă, Maestrul și Margareta a lui Bulgakov. Ovi, cel mai pișicher dintre noi, a început să ne împartă în personaje: existau deja Behemoth, Woland, dar le lipsea Margareta. Așa că m-au numit pe mine Margareta lor și, pentru că veneam chiar după perioada de bursă din Franța, m-au alintat Margot. Așa a apărut Bistro Margot, locul nostru imaginar, care s-a transformat, la scurt timp dupa aceea, în bistro virtual. Pentru că toți îmi spuneau că poveștile din jurul meselor noastre merită să fie spuse și scrise undeva, într-o zi, bistro-ul virtual și-a găsit și o căsuță pe www.bistromargot.ro.

melone1-683x1024De atunci și până astăzi, am evoluat amândoi, și eu, și blogul. Eu mi-am urmat pasiunea din ce în ce mai intens, am citit, m-am documentat, am încercat să învăț cât mai mult, iar anul acesta am devenit și bucătar profesionist. În timp ce blogul a crescut și el, s-a maturizat și s-a transformat într-un site de food culture & fine living, inclus, la începutul acestui an, pe lista celor 30 cele mai influente food bloguri românești. Continuăm împreună drumul, eu și blogul, alături de oamenii care împărtășesc aceleași valori și aceeași înclinație pentru viața trăită frumos: comunitatea Bistro Margot. Sunt oameni minunați cu povești minunate, pozitivi, care mă inspiră, pe care îmi place săa-i descopăr și pe care mă bucur foarte mult că îi cunosc, fie și numai virtual.

Pasiunea ta pentru arta gastronomică s-a născut spontan sau a fost cultivată în timp, până când te-ai hotarât să o desăvârșești?

Momentul în care m-am apucat efectiv să gătesc e cel pe care l-am povestit mai devreme, înainte de asta nu șstiam să fac mare lucru, în afară de lucrurile de bază pe care le știe toată lumea. Când eram mică, aveam chiar un soi de înțelegere cu sora mea: eu îi făceam temele la franceză, ea îmi făcea de mâncare și toată lumea era fericită. În rest, nu am avut prea multe întâlniri cu bucătăria. Până la 25 de ani, când am început și nu m-am mai oprit. Mi-am cumpărat cărți, la început de rețete, apoi din ce în ce mai specializate: cărți de studii gastronomice, de food culture, de istoria gastronomiei, până mi-am format o bibliotecă tematică destul de consistentă, de care sunt mândră. Am urmărit documentare, am văzut filme, am vizitat locuri, am încercat să învăț de oriunde și de la oricine am putut. Permanent învăț, din învățat nu cred că ne oprim vreodată.

De la Litere la gastronomie… Ai urmat studii în Litere la București și în Comunicare la Universitatea Jean Monet de Saint Etienne. Ce ți se pare cel mai frumos (provocator) aspect în acest domeniu?

Magia. Forța. Felul în care, pornind de la niște lucruri atât de mici – cuvintele – poți construi un întreg univers, poți contura visuri, poți exprima emoții. Cu doar câteva cuvinte bine meșteșugite poți schimba lumea întreagă sau doar ziua cuiva. Și în ambele cazuri e frumos și puternic.

stridii_pe_pietre_de_mare

Stridii pe pietre de mare

Ce studii de gastronomie ai urmat? Ce ai în plan pe mai departe?

Am urmat cursul de calificare pentru meseria de bucatar la THR Group, și mi-am propus să mă reîntorc la școală pentru specializare, la cursul de bucătar-șef. Apoi, desigur, ca orice om care iubește acest domeniu, îmi doresc să merg și mai departe cu specializarea și să urmez cursurile unei școli de gastronomie din Paris.

Care este lucrul care te încântă cel mai mult la arta culinară? 

Faptul că prin ea îi poți face pe oameni fericiți. Faptul că e o continuă poveste de dragoste, care te învață zi de zi să fii mai bun, să dăruiești și să crești. Faptul că îți dă încredere în tine prin tot ceea ce faci, dar în același timp te învață să fii umil, pentru că rolul tău este să-i servești pe ceilalți. Chiar vorbeam de curând cu o prietenă ca vestonul e pentru un bucătar ca mantia pentru Superman: când îl imbraci, îți dă o super-putere, dar e o super-putere pe care o folosești în slujba celorlalți. Ești în serviciul lor. Și bucătarii sunt, în felul lor, super-eroi. 🙂

fagottini-cu-carne-de-crab-682x1024

Fagottini cu carne de crab

Care este cel mai sofisticat fel pe care l-ai pregătit? A fost și cel mai dificil? 

Mie îmi plac provocările, așa că din când în când încerc sp îmi depășesc limitele și să abordez preparate mai dificile decât cele pe care le-am încercat anterior. Vara asta s-a întâmplat să merg în căutare de hribi cu o anumită rețetă în minte, dar să mă întorc acasă cu niste crabi albaștri. Mă gândeam să-i folosesc la niște cannelloni făcuți de mână, dar cum îi mai încercasem până atunci, prietena mea, Andra, mentor în Arte Culinare, mi-a aruncat provocarea asta: de ce nu încerci să faci niste fagottini? Fagottini sunt un tip de ravioli, paste umplute, dar care au formă piramidală, e nevoie de mult mai multă precizie pentru a-i manufactura. Dar nu puteam să refuz o provocare ca asta, așa că într-o oră cumpăram restul ingredientelor necesare și mă apucam de treabă. A fost unul dintre cele mai complexe preparate care au ieșit din mâinile mele, dar a meritat întru totul efortul. Am fost foarte mândră la final.

Îți place să călătorești, iar asta vine la pachet cu dorința, curiozitatea și plăcerea de a încerca diverse preparate din bucătăriile lumii. Ce te-a impresionat din experiențele tale gastronomice de până acum? 

În vară, Londra, unde am avut ocazia sa ajung de două ori: prima dată în iunie, la show-ul live al lui Jar Rayner, The 10 Food Commandments, a doua oară la sfârșitul lui august, de data aceasta cu Bistro Margot ca invitat pe lista de presa la BBC Good Food Festival, de unde am transmis și live. Am întâlnit multe persoane care nu au avut o experiență prea placută cu Londra și am auzit prea des că acolo mâncarea e îmbibată în ulei, oamenii sunt reci, orașul e trist și mohorât, așa că prima dată nu am plecat la Londra cu așteptări prea mari. Experiența mea acolo a fost însă cu totul diferită de poveștile pe care le-am auzit, am descoperit un oraș fascinant, extraordinar de vibrant, un oraș care predă și practică în același timp gastronomie la standarde foarte înalte. Mi-a plăcut aerul cosmopolit al Londrei, multiculturalismul ei manifestat inclusiv culinar, practic, poti să mănânci în fiecare zi a anului în alt loc, să descoperi o altă bucătărie a lumii, fără să te plictisești. Cu o mulțime de restaurante cu stele Michelin, cu acces permanent la numeroase ingrediente inedite, diverse, de calitate, cu o competiție continuă între cei buni pentru a deveni și mai buni și între cei aflați la început, care vor să-i ajungă din urmă pe cei mai buni – Londra m-a cucerit cu efervescența ei creativă.

img_4609Apoi, cel mai recent, o iubire mai veche: Italia. Toamna asta am explorat mai mult Italia, față de care aveam deja o fascinație nu doar pentru relația pe care o are cu mâncarea, ci și pentru felul în care se raporteă la viață. Dar chiar și așa, Italia a continuat să mă surprindă. Italienii au avut, de-a lungul timpului, o capacitate fantastică de a crea, fără prea mare efort, adevărate festinuri din câteva ingrediente proaspete și simple, dar, mai ales, au avut și au o capacitate fantastică de a se bucura și de a găsi o cale să pună în valoare resursele și tradițiile pe care le au, moștenirea lor culinară. Pentru ei, timpul mesei e sacru, iar mâncarea e un adevărat catalizator, strânge în jurul ei familie, prieteni, oameni preocupați mai mult să trăiasca la dolce vita decât să o lase să treacă pe lângă ei. În Italia nu-mi amintesc să fi vazut oameni care stau cu laptopul la masă. Poate că sunt, dar eu, în călătoriile mele, nu i-am văzut. Am văzut, în schimb, oameni care se opreau, după serviciu, înainte de cină, la un aperitivo, doar ca să se întâlnească la povești cu cineva și să se relaxeze. E aproape un ritual pe care, la întoarcere, l-am împrumutat și eu.

Dacă ar fi să îți alegi un loc din lume unde ai vrea să fii chef, care ar fi acesta și de ce?

Cred ca înainte de a fi chef, aș alege să fiu învățăcel la unul dintre marii chefi de acum. La Alain Ducasse sau Massimo Bottura ar fi o onoare și să toc legume.

salata-de-vinete-cu-rodie-1-1024x683

Salata de vinete cu rodie

Crezi că pentru arta culinară îți trebuie talent, un anumit simț sau ești de părere că oricine își poate cultiva “bunul simț” în bucătărie și poate deveni un “chef” extraordinar?

Eu glumesc mereu și spun că, dacă eu am reușit sa învăț să gătesc, atunci oricine poate face asta. Nu-ți trebuie decât puțin curaj. Am încredere că orice se poate învăța, dacă există voința de a face acest lucru. Odată tehnica stăpânită, începe un drum foarte frumos în care, după cum se spune, the sky is the limit, pentru că fiecare e liber să folosească tehnica învățată pentru a-și exprima viziunea și personalitatea în felul în care simte – cum alege fiecare să facă asta, depinde doar de el.

uova-da-raviolo

Uova da raviolo

Pentru ce personalitate din lumea literară, culturală sau politică, internațională sau autohtonă, ți-ai dori să pregătești un meniu? Și ce ar cuprinde acesta?

Cea mai importantă personalitate pentru mine sunt cititorii Bistro Margot – pentru ei mă văd pregătind cel mai frumos, creativ și impresionant meniu, în semn de recunoștință pentru faptul că sunt acolo și pentru faptul că în fiecare zi împărtășim mici bucurii care ne fac viața mai frumoasă. Chiar sper să se întâmple asta într-o zi, să-i pot aduna sub același acoperiș pe cât mai mulți dintre oamenii care citesc și urmăresc Bistro Margot, să stau de vorbă cu ei, să-i cunosc, să râdem împreună, să ne bucurăm de mâncare bună – de fapt, foarte bună 🙂 – și să ducem, măcar puțin, online-ul în offline. Sunt mulți oameni pe care i-am cunoscut exact așa, online, prin intermediul blogului și care astăzi îmi sunt prieteni apropiați, așa că mă bucur nespus de fiecare dată când am ocazia să-i cunosc direct pe prietenii Bistro Margot. Ar fi cel mai grozav meniu, pentru că ar cuprinde clar multe zâmbete, veselie, emoții nenumărate, iar asta chiar ar fi o rețetă cu adeărat specială într-o lume în care toată lumea e pe fugă și cu atâtea griji pe cap.

tagliatelle1-1024x683-2

Tagliatelle

Care este ingredientul nelipsit din bucătăria ta?

Vinul. În bunul spirit francez, cum spune o vorbă celebră, “îmi place să gătesc cu vin, uneori îl pun chiar și in mâncare” 🙂 Dar încerc, pe cât posibil, să nu rămân niciodată fără ingrediente de bază precum unt (cu 82% grăsime), ulei de măsline de calitate, un oțet balsamic bun, sare Maldon și… usturoi 🙂

Să ne întoarcem la Bistro Margot. Dacă ar fi un loc aievea, cum ți l-ai imagina?

Plin de oameni frumoși, aduși în același loc de povești la fel de frumoase și, desigur, de mâncare bună și de muzica paharelor de vin care cântă atunci cand le ciocnești.

Se spune că un chef desăvârșit poate face un fel de mâncare excepțional din orice ingrediente. Îți adresez o provocare: ce ai putea pregăti din două ouă, o sfeclă roșie, o lămâie, o lingură de parmezan și una de miere?

carpaccio_de_sfecla-1024x763Această întrebare m-a dus pe loc cu gândul la Cipru, Insula Afroditei, pe care am vizitat-o tot în toamna aceasta, așsa că inspirația vine de acolo, dintr-un teritoriu în care istoria și mitologia se împletesc la fiecare pas. Există o legendă care spune că Afrodita se hrănea cu multă sfeclă roșie, un ingredient care îi conserva tinerețea, frumusețea și senzualitatea. Izul acesta de poveste mă duce cu gândul la un preparat delicat și neapărat frumos, care să încânte de la prima vedere: un carpaccio de sfeclă. Aș începe prin a marina feliile subțiri de sfeclă în ulei de măsline extravirgin cu sucul de la lamâie și lingura de miere și aș lăsa aromele să se întrepatrundă măcar peste noapte. Din lingura de parmezan aș face niste chipsuri la cuptor, pentru a adauga acea notă crocanta preparatului. În ce priveste ouăle – pot să presupun că sunt de prepeliță? – pe ele le-aș fierbe și le-aș adăuga peste feliile de sfeclă, într-un plating și echilibrat, demn de o zeiță. A, și pentru că inspirația vine de la Afrodita, zeița frumuseții, aș finisa totul cu petale de flori comestibile. Întâmplarea face chiar sa am o rețetă similară pe Bistro Margot, carpaccio de sfeclă cu brânză de capră și alune de pădure, care poate fi accesată aici: http://www.bistromargot.ro/carpaccio-de-sfecla-cu-balsamic/

Minunat, sună foarte bine și cred că este și deosebit de gustos!

margot_cipruCare este cel mai măreț vis al tău, cea mai arzătoare dorință? Ne-o poți împărtăși?

Eu visez foarte mult și foarte des, fără să împart însă visurile în categorii, visuri mari și visuri mici. Pentru mine, toate visurile sunt importante, și încă și mai importantă decât visurile în sine e simpla acțiune de a visa. E ceea ce m-a facut întotdeauna să merg mai departe chiar și atunci când mi-a fost greu sau când dorințele păreau imposibile. Mi s-a spus deseori că mă entuziasmez pe tare, că mă emoționez prea repede și că visez prea mult. Dar eu cred că să visăm e unul dintre marile privilegii pe care le avem ca oameni și, în plus, nu costă nimic.

În final ne poți recomanda, te rog, ceva delicios?

Cel mai delicios lucru pe care vi-l pot recomanda este, desigur, o vizită pe www.bistromargot.ro, unde vă puteți delecta exact cu ceea ce simțiți că vi se potriveșste. 🙂

turnulet-de-macaroni

Turnuleț de macaroni

0

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *