MagiCAMP s-a născut din viziunea a doi oameni minunați, cu sufletul invadat de iubirea pentru copii: Melania Medeleanu și Vlad Voiculescu. După ce au văzut mai multe tabere pentru copii din străinătate, au creat un loc magic la Brănești, în județul Dâmbovița, unde copiii bolnavi de cancer au parte de “joacă la greu”, de multă distracție, grijă, iubire și atenție. De trei ani, MagiCAMP se transformă, pe timp de vară, într-o oază de veselie și bună dispoziție, un loc al minunilor, unde totul este posibil! Este locul unde copiii vin obosiți de tratamente și pleacă încărcați de bucurie cât să le ajungă pentru un an întreg! Este locul unde se întâmplă adevărate minuni și unde parcă îl simți pe Dumnezeu cum umblă pe pământ.

foto_de_andreea-grigorescu

Foto: Andreea Grigorescu

MagiCAMP este locul unde Melania simte că trăiește cu adevărat și unde și-a găsit sensul în viață. Dincolo de cursurile de dicție și media trainingurile pe care le ține, Melania Medeleanu dăruiește din suflet timp și energie copiilor care vin la MagiCAMP, în fiecare an mai mulți. Și primește în schimb lucruri care nu se pot exprima în cuvinte.

Cum ați inceput MagiCAMP?

Am început în 2014, cu 2 săptămâni de tabără. Ideea unei astfel de tabere nu este a noastră, este a domnului Paul Newman, care a făcut o tabără similară în Statele Unite – The Hole in the Wall Gang Camp. Când Vlad mi-a arătat filmulețul de prezentare, am zis Uau! Cât de tare e asta!

Vlad se tot gândea de multă vreme că i-ar plăcea să facă asta, dar n-a avut timp, n-a avut cu cine… Ideea a dospit… Când ne-am întâlnit, am pus ideea pe hârtie. Eu am fost la Barretstown, în Irlanda, care este cea mai mare tabără similară din Europa, o tabără pentru copii cu afecțiuni care le pun viața în pericol. Am făcut voluntariat acolo și am “furat” meseria.

La MagiCAMP, în primul an am avut 2 săptămâni de tabără, cu 32 de copii. A arătat aproape la fel de bine ca cea din Barretstown, cu deosebirea că ei au câteva milioane de euro pe an și noi am avut 30.000 de euro, cu ei am început această tabără. Ei au și un castel 🙂

magicampÎn primul an cum v-ați descurcat cu cazarea?

Aveam rezervată o cabană, dar cu o lună înainte ne-au sunat și ne-au spus că nu ne mai pot primi, că au nu știu ce congres acolo. Am intrat în panică, am început să căutăm la pensiunile din zonă, iar răspunsurile erau ceva de genul: nu, că ne vin căpșunarii, avem nunți și botezuri, nu putem să primim copii bolnavi de cancer, nu, că sunt copii și strică… Până la urmă nu am reușit să găsim niciun spațiu de cazare. Și atunci ne-am dus la casa părinților lui Vlad de la Brănești, o casă foarte mare. Am amenajat-o, am făcut camera fetelor și camera băieților, iar voluntarii au dormit pe jos, pe holuri, pe saltele. Așa a fost primul an.

În al doilea an am construit toalete și căsuțe pentru voluntari. Am împărțit hala unde domnul Voiculescu face leagăne de lemn și unde își ține toate ustensilele, ne-a dat și nouă o jumătate pe care am transformat-o în sală de sport. În al doilea an, au fost 80 de copii în patru săptămâni de tabără.

De obicei, noi îi aducem la un loc, de Moș Nicolae, pe toți copiii care au fost în tabără într-un an. Când în sala de sport, care ni se părea mare, au ajuns 80 de copii și vreo 50 de voluntari, ni s-a părut dintr-o dată foarte mică. Anul acesta, domnul Voiculescu ne-a dat și cealaltă jumătate de hală și astfel am transformat-o pe toată într-o sală uriașă de sport. Am mai construit alături și o clădire nou-nouță, de la zero. Din aprilie până în iulie am construit această clădire, ca să poată încăpea și copiii și voluntarii în același spațiu și să putem da casa înapoi familiei Voiculescu.

Cum ajung copiii în tabără? Cum sunt aleși?

Fiind o tabără cu un anumit specific, copiii sunt selecționați de medici. Eu am mers la Iași, la Cluj și am vorbit cu părinți, cu copii, cu medici, dar până la urmă decizia este a medicului. Acel copil trebuie să fie într-o stare suficient de bună ca să poată participa în tabără, pentru că altfel nu facem decât să îl frustrăm. Așa că fiecare copil cu o afecțiune oncologică vine în tabără cu avizul medicului curant. Avem medici și acolo, o tabără de acest gen nu poate să se desfășoare fără ajutorul medicilor.

mel-si-misu

Mel și Mișu

Anul acesta am avut, în mod special, alte două serii cu un alt specific. Pentru prima dată am avut Connectiv, tabăra copiilor cu arsuri. De foarte multe ori, acești copii nu pot merge într-o tabără normală pentru că rănile lor sunt la vedere. Și oricât de mult ne-ar plăcea să credem că nu-i așa, uneori copiii pot fi foarte cruzi… Acestor copii cu arsuri le-ar fi fost frică să meargă într-o tabără normală, alții ar fi râs de ei… Atunci am făcut pentru ei această tabără, iar printre voluntarii de la această serie au fost supraviețuitori de la incendiul din Colectiv. Ei s-au regăsit foarte mult în acești copii și, de asemenea, copiii s-au regăsit în voluntari.

Pentru mine nu poate fi satisfacție mai mare decât să constat că un copil care vine speriat și închis și nu știe cum să se poarte, se deschide când îi vede pe ceilalți că au trecut printr-o experiență similară. Iar la capătul unei săptămâni unul din voluntarii din Colectiv mi-a spus: “eu aici am început să mă vindec”. Mi se pare că a fost fantastic, fiecare și-a luat ceva de aici.

Această serie s-a numit Connectiv, i-am pus special acest nume ca să ne ducă cu gândul la Colectiv, nu vrem să uităm ce s-a întâmplat. Până la urmă Colectivul ne-a determinat să creăm această tabără…

Și cea de-a doua serie specială?

Am început să pierdem dintre copii… Unii dintre copiii noștri, la un moment dat nu mai sunt. Și dacă pentru noi, ca adulți, e atât de greu să pierzi pe cineva – și nici măcar nu sunt copiii noștri și totuși ne-a durut atât de tare căci ne-am atașat de ei – atunci ne-am întrebat: Dumnezeule, dar cum o fi pentru un copil care își pierde pe cineva drag, mama, tata, fratele? Și atunci am făcut pentru ei o tabără specială: Tabăra copiilor care au pierdut pe cineva. A fost diferită pentru că, spre deosebire de celelalte, care au ca motto “joacă la greu”, toată tabăra e despre veselie, aici a fost despre veselie, dar și despre terapie. Din echipă au făcut parte terapeuți, voluntarii au fost studenți la psihologie sau asistență socială, echipa a fost specializată, pregătită pentru astfel de drame.

Câți copii ați avut anul acesta în MagiCAMP?

În total 180, în 9 serii, adică 9 săptămâni de tabără.

De când începeți pregătirile pentru tabără?

Am început deja pregătirile pentru anul viitor.

Cine vă susține, de unde primiți ajutor?

Acesta e marele noroc. Când există un proiect cu un astfel de impact, cu așa mulți participanți și cu efecte pe termen lung așa cum e MagiCAMP, ajutorul vine… Tabăra are și un alt efect, spre surprindere noastră – n-am știut asta, nu am programat, noi am crezut că facem o săptămână de tabără în care copiii se bucură și atât. Dar a fost uluitor pentru mine să constat că mai toți participanții își iau ceva de aici – și copiii și voluntarii. Inclusiv medicii ne spun asta: “eu îi văd pe acești copii numai în spital, când îi doare, când plâng – iar aici îi văd fericiți! Iar pentru mine să îi văd fericiți înseamnă foarte mult, pot să merg mai departe în meseria asta, plin de energie.”

Și atunci când sunt îndeplinite aceste criterii, când e vorba despre transparența cheltuirii banilor – e foarte important pentru un sponsor să vadă pe ce sunt banii dați – când toate acestea sunt clare pentru toată lumea, oamenii capătă încredere și te susțin. Spre mare mea fericire, anul trecut am reușit să obținem sponsorizări care au acoperit toată tabăra – construcția clădirii, cheltuielile cu transportul, cu mâncarea, cu activitățile – ceea ce este fenomenal. Am construit o clădire și nu exagerez dacă spun că cel puțin 60-70% a fost făcută prin sponsorizări, firmele ne-au dat termopane, uși sau cărămidă.

Într-o zi, spre uimirea și bucuria mea fără margini, s-a întâmplat așa: aveam termopanele, dar echipa care le monta venea mai târziu. Ploua întruna și, dacă nu puneam termopanele, se uda înăuntru și nu se usca șapa, nu puteam pune parchetul și așa mai departe. În ziua aceea, disperată, am pus un anunț pe Facebook: Ajutor, avem nevoie de cineva care să pună termopanele. În aceeași zi s-au mobilizat niște oameni din București, o altă firmă din Târgoviște și-a adunat toți oamenii, au venit și până a doua zi erau puse toate termopanele. Și nu erau puține!

Am avut atâtea situații de acest fel că le-am pierdut numărul. Sunt atât de mulți oameni care abia așteaptă ocazia să se implice. Eu cred că sunt mult mai mulți oameni buni în țara asta decât pare. Și dacă e cineva care îndrăznește să mai îmi spună că nu există speranță și nu există generozitate în România, eu îi spun: vino la MagiCAMP!

Cei care fac toate activitățile cu copiii sunt și ei voluntari?

Sunt două categorii: există voluntarii și coordonatorii de echipe. Însă, spre surprinderea noastră, inclusiv coordonatorii de echipe se oferă să facă lucruri care depășesc cu mult înțelegerea inițială… Și cu toate astea, ei se întorc, vor să stea mai mult, sa facă mai mult. Sorin, un coordonator foarte drăguț, trebuia să stea 3 săpămâni în tabără. A plecat, după care a început să se întoarcă. Spunea că nu poate să stea departe de MagiCAMP. Și a fost acolo, pur și smplu, cu noi.

Cum îi selectați pe voluntari?

Ca să ajungi voluntar în MagiCAMP trebui să te înscrii pe site-ul nostru, magicamp.ro, să trimiți o scrisoare de recomandare, o scrisoare de motivație, iar în baza lor ești chemat la un interviu. Cu toate astea, am avut aproape 180 de voluntari în tabără și cel puțin 100 au rămas pe dinafară. Pentru mine asta nu mai este un mister, este pur și simplu nevoia foarte clară oamenilor de a se implica. Dar misterul e cum de suntem noi așa de norocoși ca oamenii să ne aleagă pe noi? 🙂

Câți copii ați avut în total în cei trei ani?

Nu am făcut un calcul, mulți s-au repetat. Fiecare copil poate să particpe la trei tabere, trei ani la rând. Pentru unii dintre ei acesta a fost ultimul an, au fost foarte triști… Mel, cine a făcut regula asta nebună? Promite-mi că o schimbi! – îmi spuneau.

Voluntarii au peste 18 ani, acesta este unul dintre criterii. Avem însă tineri din sat de 17-18 ani pe care pur și simplu nu i-am putut ține deoparte, ne trezeam cu ei acolo în fiecare zi.

Aveți o mulțime de activități în MagiCAMP, e într-adevăr joacă la greu!

Avem dans, pictură, modelat în lut, ecodesign, cățărare pe panouri verticale, avem un parc de aventură, o tiroliană de 100 m, poduri suspendate, tir cu arcul, călărie, teatru, improvizație, terapie asistată de câini.

Cum arată o săptămână de tabără?

Copiii vin, sunt împărțiți în echipe, își fac steagul echipei, încep să se cunoască mai bine… Așa ajungeam să știm în ce zi suntem, știam că dacă e deal, e marți sau joi, dacă e piscină, înseamnă că e luni sau miercuri. Uneori uitai în ce zi ești, uitai de tine… Eu am uitat când e ziua mea, am crezut că e cu o zi mai devreme… Am donat ziua de naștere pe Galantom și au început să îmi spună oamenii La mulți ani, eu mulțumeam, dar cineva mi-a atras atenția și mi-am dat seama că a doua zi era, de fapt, ziua mea.

Ce satisfacții ți-au dat acești copii? Ce ai învățat de la ei?

Foarte multe lucruri… Să vezi un copil care îți spune: “nu îmi pare rău că am avut cancer pentru că n-aș fi știut câte știu acum dacă n-aș fi trecut prin asta și n-aș fi putut să-i înțeleg așa de bine pe ceilalți copii.

Este uluitor să vezi cât de maturi sunt, dar în același timp cât de mult își doresc să fie copii. Ne împrietenim pe Facebook și le mai citesc postările, iar unii dintre ei spun: “în tabăra asta mi-am adus aminte cum e să fii copil pentru că ratasem perioada asta din viața mea.”

106

Foto: Andreea Grigorescu

Ce vârste au copiii?

Cei mai mici au 6 ani și cei mai mari… Teoretic, ei pot veni în tabăra asta până la 16 ani și așa intenționam să rămână. Anul acesta ne propuseserăm să avem 8 săptămâni de tabără. Adolescenții care trecuseră de vârsta pentru a se califica în MagiCAMP, erau prea mari ca să fie copii și prea mici ca să fie voluntari, au început să ne sune și să ne întrebe când e seria lor. Și atunci am făcut o serie și pentru adolescenți, ultima săptămână a fost pentru ei. A fost o combinație de joacă, dar și de responsabilitate, am stat de vorbă cu ei și i-am antrenat să fie următorii voluntari.

Cum e să fii voluntar în MagiCAMP? Ce trebuie să facă ei, cum îi pregătiți?

Prima zi e dedicată trainingului, le povestim despre activități, despre rolurile pe care le au în tabără. Ei primesc înainte un manual al taberei din care află ce au voie și ce nu au voie să facă voluntarii. De exemplu nu ai voie să fumezi, nu ai voie cu alcool în tabără, trebuie să știi cum procedezi dacă, la un moment dat, un copil te provoacă. Le explicăm toate lucrurile acestea, nu ridicăm tonul la copii, noi nu suntem nici gardienii lor, nici educatorii lor, suntem pur și simplu prietenii lor și de asta au nevoie, de prieteni cu care să se joace și să petreacă timp frumos.

Un lucru care mi s-a părut senzațional în timpul acestei veri la MagiCAMP: a plouat aproape în fiecare săptămână în tabără, dar de fiecare dată a ieșit curcubeul. Din 9 săptămâni, una singură nu a avut curcubeu, dar în ultima săptămână a ieșit curcubeul de două ori. Iar ultimul a fost un curcubeu total și dublu 🙂

E un loc binecuvântat 🙂

Da, s-au întâmplat lucruri minunate! Clădirea a fost terminată fix în ziua când au venit copiii. Încă se mai puneau uși… în loc de ușa de la bucătărie aveam baloane 🙂 Pe parcurs s-au reglat lucrurile. În prima serie, când au venit copiii, înca nu pictasem toate camerele. Era o cameră pictată cu un copac și i s-a spus La copac, era o cameră pictată cu o bărcuță și i s-a spus Bărcuțele. Și era o cameră nepictată. Copiii au desenat pe o foaie mare un curcubeu și l-au pus pe ușă. Doamna care ne-a ajutat să pictăm a văzut curcubeul și l-a desenat pe perete. Și am numit acea cameră Curcubeu.

9 curcubee! Nu știu statistic dacă e posibil așa ceva. În primul an de tabără, în prima săptămână a plouat și, când au venit copiii, a ieșit curcubeul. Apoi, după o săptămână, înainte de venirea următoarei serii, a ieșit din nou curcubeul. Anul trecut nu cred că am văzut vreun curcubeu, dar anul acesta au fost nouă! Anul acesta efectiv am simțit că Dumnezeu umblă printre noi. Ni s-a părut că e acolo la fiecare pas.

Copiii care vin în tabără au șanse să se vindece?

Cei mai mulți dintre ei, da. Statistic, copiii au mai multe șanse. Un adult care se îmbolnăvește se gândește tot timpul la starea lui, la boală. Un copil se ia cu joaca. Ei stau mult în spital, prea mult și au timp să se gândească. Iar când ies dintr-un astfel de mediu și tot ce le oferi e iubire, atenție, grijă, joacă, atunci ei înfloresc pur și simplu și se încarcă cu atât de multă energie! După ce copiii pleacă, ne sună medicii și ne întreabă ce le-am făcut aici, căci vorbesc întruna numai despre MagiCAMP! Părinții ne scriu și ne spun: “nu știu cine e copilul meu, de când a venit râde întruna, a trecut o săptămână de când a venit din tabără și încă povestește, la școală, în fața blocului…”

E suficientă o săptămână de tabără?

Pentru ei, nu! Vineri seara, când e focul de tabără, spun că nu vor să plece. Unul dintre ei s-a băgat în cufăr, nu mai voia să plece… Din păcate nu putem să extindem programul mai mult, putem face asta doar cât este vacanță.

Ai deschis și un afterschool în Clinceni. Cum ai ales să faci toate aceste lucruri minunate pentru copii?

Programul de afterschool din Clinceni, desfășurat sub umbrela juridică a Fundației Regina Maria, l-am început în 2010 cu 17 copii, anul trecut au fost puțin peste 80, iar anul acesta am depășit 100.

Nu mi-am propus toată viața să fac asta… Într-o zi, pur și simplu a fost un declic… Mergeam la orfelinatul din Domnești și când plecam de acolo, copiii își lipeau năsucurile de geam… m-au topit.

Știu că Dumnezeu mă iubește și mă simt binecuvântată, am cam tot ce-și poate dori un om, nu am lipsuri majore. Dar simțeam că nu am niciun sens pe lume… Știi, e senzația aceea că le ai pe toate, dar nu ai nimic. După ce i-am descoperit pe acești copii și am început să vorbesc mai mult cu ei, să-i ascult, să-i înțeleg și să văd cu ce se confruntă… Atunci când reușești să faci un copil să zâmbească, iese soarele 🙂 Dacă e ceva ce-mi iau cu certitudine din toate aceste proiecte, este sensul. Viața mea are sens.

Așa te-ai apucat să faci și cursurile de logopedie?

Cursurile de dicție le-am făcut datorită copiilor. Când mergeam la orfelinatul din Domenști, unii dintre copii nu puteau să pronunțe anumite sunete. Am căutat un logoped, dar nu am găsit pe nimeni care să vină să facă voluntariat cu ei. Eu sunt absolventă de Psihologie și m-am gândit să fac o specializare, am făcut un master de logopedie pedriatică și tot ce învățam seara la școală aplicam cu copiii a doua zi. Și pentru că nu mai aveam timp să mă mai duc la serviciu, mi-am dat demisia.

Dar te-ai întors totuși. Televiziunea e un microb?

Televiziunea nu știu dacă e un microb, dar e foarte importantă pentru mine, multă vreme am fost acasă la televiziune, am crescut acolo, am 22 de ani de televiziune, înseamnă ceva. Nu pot să mă rup de tot, să spun gata, capitol încheiat.

Te mai întorci în televiziune?

Nu știu să raspund la întrebarea asta… Nu mi-am pus deloc problema în momentul acesta. Nu am un plan în această direcție.

În această toamnă ai reînceput cursurile de dicție și de public speaking?

Am reînceput cursurile de dictie în septembrie, pe cele de public speaking le reiau în octombrie și mă bucur enorm să fiu o bucățică din ce-i face pe oameni mai buni.

Cursurile de dicție le datorez, de asemenea, copiilor, pentru că, dacă n-aș fi făcut logopedie pentru ei, n-aș fi știut să explic nici adulților cum se pronunță anumite sunete, în ce constă cu adevărat dicția. Cumva, toate lucrurile astea ți se întorc. Sunt lucruri pe care crezi că le faci la început pentru alții, dar se dovedește că era impulsivă nevoia ta acolo. Ți se întorc, nici nu știi cum, nici nu știi când.

Fac lucruri care țin de comunicare și, ceea ce mi se pare important, fac lucruri care îmi plac și pe care aleg să le fac. Sunt în poziția în care pot să spun NU atunci când nu vreau sau nu cred că mă potrivesc pe ceva.

Acesta e un mare lux, să poți spune nu!

Este. În fiecare secundă din viața asta mă simt binecuvântată. Copiii aceștia te învață curajul. N-aș fi crezut că am curajul să îmi dau demisia dintr-un loc care e atât de sigur și călduț, cu un salariu constant, n-am crezut că am curajul să mă arunc cu capul înainte. În primele ore după ce mi-am dat demisia mă întrebam ce o să fac, cum de am putut să fac treaba asta… Dar din secunda în care am intrat în MagiCAMP și până când s-a terminat, nu m-am mai gândit niciodată la asta. Mi s-a părut că era cel mai bun lucru pe care puteam să îl fac, cea mai bună decizie pe care puteam să o iau. Nu-mi imaginez cum ar fi putut arăta mai bine vara mea în altă parte. Nu cred că există un context mai fericit în care aș fi putut să îmi petrec vara.

Visez cu ochii deschiși, dar nu mai îmi fac planuri pe termen foarte lung. Azi e o zi numai bună de trăit.

credit-andreea-grigorescu

Foto: Andreea Grigorescu

Ce faci în timpul liber? Atunci când îl ai 🙂

Îmi place să citesc. Dacă îmi lipsește ceva – dar nici măcar asta nu pot să spun că îmi lipsește atât de mult –  este lectura. Înainte citeam mult mai mult, acum citesc pe apucate, câteva pagini înainte să adorm. Dar e timp… Este timp. Nu-mi vine să cred că zic eu asta! Sunt obsedată de timp și mi se pare tot timpul că nu am timp. Dacă e ceva care trebuie să fie acolo, îți faci timp. Despre ce-mi mai place sa fac mai scriu din când în când pe blog – www.melania-medeleanu.ro.

Din tot ceea ce faci, ce îți place cel mai mult? Să fii cu copiii, să ții cursuri?

Sunt lucruri diferite. Îmi place foarte mult să fiu în preajma copiilor. Nu m-aș descurca însă singură. Și de asta medicii, voluntarii și Mihaela Călinoiu, directorul taberei, ei sunt viața MagiCAMP. Fără ei nu ar putea exista MagiCAMP, iar eu nu aș putea să am aceste satisfacții. Sunt fericită că toți acești oameni și acești copii sunt în viața mea.

Toamna și primăvara țin cursuri și e o altă experiență, dar în egală măsură aducătoare de bucurie. Cursurile acestea modelază oamenii, îi șlefuiesc, scot la iveală cea mai frumoasă parte din ei. Să fii parte din transformarea cuiva, că e copil sau adult, în moduri diferite… nu poți să-ți dorești ceva mai frumos ca meserie. Te împlinește.

Ce te-a impresionat cel mai mult din toate edițiile taberei?

Este un băiețel din Suceava pe care îl ador, abia aștept să îl văd! Atunci când avea 3 ani, s-a ars cu apă opărită, e desfigurat cumva pe o parte din chip și corp. A luat examenul de capacitate cu 9,50 și vrea să devină medic chirurg. Mă uit la chipul lui, imperfect, așa cum e și mi se pare cel mai frumos copil din lume. E așa un copil generos și înțelept și înțelegător, îl iubesc pur și simplu!

Să o vezi pe Francesca… Din cauza cancerului i-au fost amputate picioarele. Să o vezi în cărucior, uitându-se la panoul de cățărare și jinduind să urce pe el. Am stat de vorbă cu ea și i-am spus: Vrei să vezi că poți să ajungi acolo, sus? N-am să reușesc, a zis ea. Și până la urmă s-au adunat toți copiii și toți voluntarii, au început să o aplaude și să-i strige numele. I-am pus hamul și domnul care o ajuta să urce a tras-o în sus, ea s-a tras în mâini cu forță și a ajuns până sus. A spus că a fost cea mai tare experiență din viața ei!

Sau un alt copil în căruciorul rulant care are semipareză și care nu poate să stea foarte mult în picioare, obosește. Și vineri seara să îl vezi ridicându-se din cărucior și dansând… Cuvintele sunt de prisos…

Voi faceți minuni acolo!

Minuni face doar Dumnezeu, noi le dăm acestor copii cadrul în care să-și găsească încrederea în forțele proprii.

locatie-2-magi

Foto: Dragoș Ion

Vă puteți vedea cu toții de Crăciun, de sărbători?

De Moș Nicolae noi îi adunam pe toți copiii, însă acum sunt 180 și sunt cel puțin 100-150 de voluntari, nu avem loc pentru toți. Anul acesta o să le ascultăm dorințele și o să le trimitem daruri.

Anul acesta a fost magic, mi se pare că totul a curs așa de frumos! Voluntarii se schimbă, nu sunt aceiași, au fost mult mai mulți anul acesta față de anii precedenți. Unii dintre ei au mai fost. Și ei stau câte o săptămână fiecare. În primul an, tabăra a fost făcută cu prietenii noștri, fiecare a venit și a stat cât a putut. Dar ce nu am luat în calcul la vremea respectivă este că acești copii se leagă foarte repede de adulți și când pleca un om mare de care ei se atașaseră deja, plângeau în fiecare zi. Și am zis că în tabăra asta se plânge o singură dată, la final!

Iar dintre voluntarii care stăteau două săptămâni, am observat că în prima săptămână erau plini de energie, dar în a doua săpămână erau mai obosiți; e greu să stai de dimineața până noaptea în fiecare zi. Atunci am stabilit această regulă ca fiecare voluntar stă o săptămână, cu excepția coordonatorilor, care stau mai mult. Am avut voluntari care veneau o săptămână, știau că nu mai pot sta și ne trezeam cu ei prin curte: “nu aveți nevoie de ceva, mă duc să cumpăr ceva?” Inclusiv din București. Aveam un voluntar care venea din București, cred că a făcut o mie de kilometri. Aveam copii din Iași care nu aveau cu cine să vină și atunci căutam voluntari care să aducă copiii. Să îți iei o săptămână liberă și în loc să te duci la mare sau la munte, să vii să muncești… e incredibil! Sunt în completa lor admirație!

Atmosfera asta ai întâlnit-o și în taberele din afară?

În Barretstown era la fel, explozia asta de bucurie. De asta au nevoie copiii aceștia: de multă iubire, de distracție, de atenție, grijă, încurajare. Ne hrănim cu iubire. Fizic, ne hrănim cu mâncare, dar ce te face să crești ca om e iubirea.

Copiii care vin la MagiCAMP sunt ca și copiii tăi, nu-i așa?

E mult spus… nu sunt copiii mei. Dar sunt… ai mei. Te legi de ei, nu ai cum să nu te legi de ei.

0

Comments (2)

  1. […] “Melania Medeleanu si dragostea pentru copii. Despre MagiCAMP, locul magic dintre curcubee” – Pe blog-ul Iohannei gasesc mereu interviuri cu oameni implicati si care ma inspira. De data asta a stat de vorba cu Melania Medeleanu despre MagiCAMP, un loc magic unde copiii bolnavi de cancer au parte de “joaca la greu”, de multa distractie, grija, iubire si atentie. ” Este locul unde copiii vin obositi de tratamente si pleaca incarcati de bucurie cat sa le ajunga pentru un an intreg!”  […]

  2. […] stat de vorbă cu Melania Medeleanu, creatoarea MagiCamp, Daniela Palade Teodorescu – jurnalist și redactor șef al Revistei […]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *