Mii, zeci de mii, sute de mii de oameni în stradă la București, Timișoara, Sibiu, Iași, Brașov, Constanța Cluj și în multe alte orașe. Furioși, crispați, uluiți de decizia Guvernului de adoptare, prin ordonață de urgență (adică pe furiș, forțat, mișelește și sfidând poporul), a modificărilor Codului Penal prin care se dă undă verde aministiei și grațierii. O mână de oameni puși în fruntea țării care au călcat în picioare principiile democrației, rânjind, fără nicio urmă de jenă. Au lovit în principiile statului de drept fără a clipi, întorcând spatele sutelor de mii de oameni care au ieșit în stradă și au sancționat această lege abuzivă în urmă cu doar câteva zile.

Nu am fost aseară în stradă, dar am urmărit la televizor și pe Facebook evenimentele, am văzut cum s-au strâns oamenii în toate orașele, strigându-și furia și înfierând hoții. Nu am fost în stradă, dar gândesc și simt la fel cu cei care au fost acolo: am fost și suntem călcați în picioare și sfidați cu nesimțire tocmai de acei oameni puși în fruntea țării! Cei care ne conduc ne demonstrează că nu contăm, că ei fac ce vor, adoptă legi care să îi scape de faptele lor penale, să îi lase să fure și să facă jaf în țară! În țara lor, în țara noastră! A noastră, a tuturor celor care muncim cinstit și ne creștem copiii aici, care ne străduim să îndreptăm lucrurile strâmbate de un regim comunist și totalitar! Țara noastră, a celor care credem în ea, în democrație, în lucrurile bune, în muncă, în egalitate și dreptul fiecăruia de a crea, de a se exprima, de a trăi frumos! Cu o simplă foaie de hârtie și cu un gest mișelesc, acești hoți au reușit să spulbere visele a milioane de români care încă mai cred în ROMÂNIA!

Nu am plecat din țară până acum și nici nu am de gând să o fac. Rămân aici, chair dacă, așa cum arată lucrurile acum, mulți dintre noi nu ar mai avea de ce să o facă. Am ajuns într-un moment în care țara pare fără speranță și lucrurile par să nu se mai îndrepte. Dar nu trebuie să ne dăm bătuți! Eu tot cred că, dacă strângem rândurile și sanționăm hoția, jegul uman, indolența și bătaia de joc, vom învinge! Binele, frumosul, dreptatea pot învinge și țara asta poate sta din nou cu capul sus! Sunt mândră că sunt româncă și nu accept să îi las pe acești venetici coprupți să ne calce în picioare! Chiar dacă nu am fost în stradă, simt românește și sunt alături cu gândul și cu sufletul de toți cei care au fost acolo. Scriu aici ce aș fi strigat în Piața Victoriei: jos hoții! Rușine să vă fie! Aveți și voi copii, ce vreți să le arătați? Ce vreți să îi învățați? Ce țară vreți să le lăsați?!

E de neiertat ce se întâmplă, dar sunt convinsă că lucrurile se vor schimba, căci ei sunt puțini, iar noi suntem mulți și hotărâți. Am fost jigniți, loviți, ignorați, noi și valorile în care credem! Au câlcat România în picioare! Iar mulți dintre noi strigă acum nu pentru ei, ci pentru copiii lor, care merită să trăiască într-o țară frumoasă, unde dreptatea și democrația sunt respectate!

Pentru dreptate, pentru libertate!

Foto: www.tribuna.ro

0

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *