Am ajuns ieri la conferința lui John Hunter, profesorul care a inventat Jocul Păcii Mondiale într-o școală obișnuită din America și acum îi învață pe copiii din întreaga lume să îl joace. Am plecat cu inima plină, impresionată de simplitatea și frumusețea ideilor și a abordării sale față de învățământ, dar și a modului simplu și plin de respect de a-i trata pe copii. Am învățat că lucrurile simple sunt, de cele mai multe ori, cele mai valoroase, iar dacă ne-am apleca spre copii, i-am asculta și am pune în aplicare ideile lor, am putea salva lumea. Nu e de mirare că John Hunter și elevii săi au ajuns să fie consultați de Pentagon și să stea de vorbă cu președintele Obama ca să împărtășească ideile și soluțiile lor pentru rezolvarea crizelor mondiale. 

John Hunter joacă The World Peace Game de mai bine de 20 ani cu copiii din Statele Unite. Datorită succesului acestui joc și a metodei simple și eficiente de predare din spate, John a pornit în turneu prin toată lumea, întâlnindu-se și “predând” pacea elevilor de pretutindeni. Zilele acestea, la invitația Școlii Internaționale Verita, el se află în România și, începând de astăzi, timp de 5 zile, va juca The World Peace Game cu un grup de 35 de elevi din școli private și de stat din București.

The World Peace Game sau cum rezolvi 50 de crize globale în 5 zile

Elevii participanți sunt împărțiți pe echipe care reprezintă 4 state, iar “forțele” și efectivele acestora sunt dispuse pe 4 niveluri: marin, terestru, aerian și în spațiu. Jocul simulează problemele existente la momentul actual în lume. Copiii, cu vârste de 9 și 10 ani, trebuie să rezolve, în timpul alocat jocului, nu mai puțin de 50 de crize mondiale, printre care războaie, criza apei, crize politice etc. Printr-un set complex de scenarii, copiii sunt puși în situația de a negocia și învață să discute, să dezbată, să obțină resurse, să coopereze în caz de dezastre naturale și să rezolve tot felul de conflicte care apare între ei ca răspuns la provocările lumii din jurul lor aflate într-o continuă schimbare.

“Orice este permis în cadrul jocului, atâta timp cât ai bani să faci acel lucru, are sens și îți asumi consecințele acțiunii respective”, explică John Hunter. Astfel, copiii cuceresc teritorii, se avântă în luptă, acaparează și elimină armate, negociază, se predau și semnează tratate de pace, așa cum se întâmplă în realitate. Jocul lor este viu, real și asta îi face să se implice cu tot sufletul.

Ce învață copiii din Jocul Păcii Mondiale

La conferința de aseară John Hunter ne-a arătat un mic fragment dintr-un film despre elevii săi și The World Peace Game. Copiii de clasa a patra spuneau că este un joc frumos și provocator, din care au învățat să coopereze cu ceilalți, să lucreze împreună și să fie generoși. David, unul dintr elevi, spunea că a învățat că războiul nu este soluția. Cu toate că lui îi plăcea să meargă la război, să lupte cu armatele sale și să cucerească mereu teritorii, a văzut că, în final, cu toate că a câștigat toate bătăliile, de fapt a pierdut. Acestea este și rezultatul jocului: dacă cele 50 de crize mondiale nu sunt rezolvate, nimeni nu câștigă. “Nu există un răspuns corect sau greșit în acest joc, trebuie să alegi soluția care îi ajută pe toți”, spune un alt copil. Practic, elevii învață, simplu, ușor și în mod direct, prin propria experiență, lucruri care altfel le-ar acumula doar teoretic. Și în aceasta constă valoarea educativă a Jocului Păcii Mondiale.

Detalii dspre joc puteți citi și aici: John Hunter aduce Jocul Păcii Mondiale în România

Principiul din spatele jocului. A permite lucrurilor să se întâmple

John Hunter ne-a povestit cum a inventat acest joc la începuturile carierei sale de profesor. Ca orice dascăl nou în meseria sa, era foarte preocupat de cum să facă să transmită cât mai bine cunoștințele și să predea curricula elevilor săi. La sfatul unei colege profesoare mai în vârstă, care era populară și iubită de elevi tocmai datorită stilului ei de a preda, John Hunter s-a gândit cum să se spropie de copii și să îi facă să coopereze. Le-a expus lista cu lucrurile pe care trebuia să le predea pe parcursul anului, subiectele din curricula școlară și apoi i-a întrebat cum cred ei că ar putea să învețe aceste lucruri. Cum ar vrea ei să le afle, ce ar putea face împreună, elevi și profesor, pentru ca acele cunoștințe să fie predate, respectiv învățate? Copiii au fost uimiți la început de o asemenea abordare, dar pe urmă s-au arătat încântați că au fost consultați și au venit cu idei, s-au implicat, cerând chiar teme pentru acasă! Astfel profesorul i-a făcut părtași pe cei mici în procesul de predare și le-a oferit sentimentul că și ei au un cuvânt de spus, că sunt luați în seamă, sunt importanți și că părerea lor contează.

Astfel a apărut Jocul Păcii Mondiale, la care copiii sunt extrem de încântați să participe. E o formă de învățare prin experiență directă, prin participare, prin implicare, nu prin prezentarea unor cunoștințe și principii. Este o metodă mult mai eficientă, dar și mai apreciată de elevi. Este un joc care nu implică tehnologia, ci facilitează gândirea și relațiile interumane. (De exemplu, la un moment dat copiii sunt puși chiar în situația de a scrie scrisori de condoleanțe familiilor soldaților care au pierit în bătălie). Toate rezultatele jocului și tot ceea ce se întâmplă în interiorul jocului, inclusiv tot ceea ce învață copiii are loc datorită faptului că profesorul creează, de la început, un spațiu gol, deschis, liber de constrângeri și prejudecăți în care lucrurile pot să se desfășoare.

Cei patru piloni ai succesului în lucrul cu copiii

John Hunter ne-a dezvăluit secretul succesului său în lucrul cu copiii. Și in școlile americane, ca peste tot, există copii răzvrătiți, care nu ascultă, care par dezinteresați de școală, cu o doză redusă de respect, puși parcă mereu pe harță și care pare că nu au niciun fel de valori. Profesorul american reușește să se înțeleagă cu toți și să se apropie și de cei mai dificili copii. Iată cum face:

  • începe fiecare zi cu o introspecție. Zilnic face un „inventar interior”, își caută defectele, își face un fel de radiografie sufletească. Vede și identifică prejudecățile pe care le are față de oameni, față de elevii săi etc.
  • Așa cum i-a spus la începutul carierei sale colega sa, un dascăl mai în vârstă și cu multă experiență, încearcă mereu să vadă care sunt pasiunile copiilor, ce le place, de ce anume sunt interesați, ca astfel să se poată apropia de ei.
  • Ascultă copiii, fără critică și judecată. Pur și simplu îi ascultă.
  • Are multă încredere în copii, le arată compasiune.

John Hunter ne-a mărturisit că și-a făcut un obicei de a le spune mereu copiilor aceste cuvinte când îi întâmpina dimineața la școală: „you look like you are a chance for greateness” (ai toate șansele să fii măreț). „Toți copiii trebuie salvați, toți merită această șansă. Toți pot fi măreți în viitor, indiferent de cum sunt acum. Nu ne putem permite să pierdem niciun copil, trebuie să le dăm tuturor această șansă.”

Cu aceste cuvinte John Hunter a încheia prima parte a conferinței de aseară, începută simplu cu introducerea „I am a teacher, I am a parent, I am a human like you” (sunt profesor, sunt părinte, sunt om, ca și voi). Acest om ne-a dat o lecție de omenie, o lecție despre educație făcută cu blândețe, cu respect și considerație, cu inteligență. Mulțumim, John, și felicitări pentru lucruile extraordinare pecare le faci cu copiii! Datorită ție și datorită lor, lumea poate fi mai bună!

1

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *