little-boy-question-marksNoi, părinții, avem tendința – firească, de altfel – să răspundem imediat cererilor copiilor noștri. Mai ales mamele au această latură foarte dezvoltată, căci s-au obișnuit să sară imediat la primul scâncet al bebelușului. Recunosc, sunt una dintre ele, dar încerc să îmi educ acest mod de răspuns foarte prompt, căci se pare că nu e benefic pentru copil. Cei mici trebuie să învețe să aibă răbdare și chiar să facă față frustrărilor pe măsură ce cresc. Altfel nu vor avea performanțe școlare, se vor descurca greu cu temele și nu vor învăța cu ușurință. Este un aspect important pe care ni l-a semnalat Oana Moraru, consultant educațional, fondatoarea școlii private Helikon și creatoarea platformei Vocea Părinților, în cadrul conferinței-dialog cu părinții din 22 aprilie. 

Despre emoții, iubire, conflicte și situații de criză am scris aici: Copiii iubiți și ascultați vor face față acestei lumi disfuncționale. Părinții în dialog cu Oana Moraru

Despre teme, after-school, timp liber și meditații am scris aici: Copiii și temele – prieteni sau dușmani? Părinții în dialog cu Oana Moraru (III)

Răbdarea se învață

Toleranța la frustrare este nativă, ne naștem cu ea într-o anumită doză. La vârste mici, răbdarea copiilor e limitată, iar frustrarea e greu de suportat. Este un mușchi care trebuie neapărat antrenat, cu ajutorul părinților la început, apoi al celorlați adulți din anturajul copilului, spune Oana Moraru. E necesar să îl lăsăm pe copil să aștepte puțin și să învețe că trebuie să aibă răbdare. Nu trebuie să sărim imediat să îi oferim ceea ce ne cere, mai ales dacă suntem angrenați într-o discuție sau o altă activitate. Copiii trebuie să învețe să facă față frustrării de a nu primi imediat obiectul sau ajutorul cerut. Desigur, nu îi vom lăsa să aștepte cu orele, ci doar trebuie să mai amânăm puțin momentul. Dacă le sărim imediat în ajutor, copiii se vor învăța cu a primi totul de-a gata, imediat, fără un minim efort. Iar acest lucru va avea consecințe nefaste la școală, când nu vor avea răbdare să urmărească un enunț cu atenție, să rezolve o problemă de matematică și vor risca să rămână în urmă.

Mai puține jucării la dispoziție – concentrare mai bună

Lipsa de răbdare și de atenție vine și de acasă, din mediul familial, din felul cum e aranjată camera copilului sau din numărul de jucării pe care le are la dispoziție, explică Oana Moraru. Dacă un copil are o grămadă de jucării în camera sa și tot felul de obiecte colorate în câmpul vizual, acestea îi vor distrage atenția, iar capacitatea lui de concentrare va scădea. Este bine să strângem jucăriile și să îi lăsăm copilului doar puține la dispoziție, ca să se poată juca mai mult timp cu aceeași jucărie și să se poată concentra pe acea activitate. Astfel îi cultivăm atenția și capacitatea de concentrare.

Să îi lăsăm să se plictisească! Astfel le cultivăm creativitatea

Oana Moraru1De multe ori cei mici ne spun că s-au plictisit cu ceea ce făceau și vor să le oferim alt stimul, altă activitate, altă provocare. Însă acest carusel al tentațiilor și provocărilor nu este deloc benefic. Copiii sar mereu la alt joc, la altă tentație, la altă activitate, ajungând să petreacă un timp scurt cu fiecare dintre ele. Scade astfel răbdarea și concentrarea. Trebuie să îi lăsăm să se plictisească, spune Oana Moraru, căci din această stare copilul va începe să-și dezvolte acel dialog interior, atât de necesar în viitor la școală și mai ales la citit și apetitul pentru lectură. Din plictiseaslă se naște creativitatea. Copiilor le vin idei, inventează jocuri, personaje, dialoguri, imaginația lor se dezvoltă și prinde aripi.

Cum învățăm copilul să gestioneze teama de eșec

Frica de eșec este, de fapt, a adulților, nu a copiilor și vine din paradigma că ceea ce facem ne definește ca oameni. Nouă ne este teamă ca cel mic că nu eșueze și îi transmitem, inconștient, acest lucru. Copiii trebuie să învețe că a greși este natural, este firesc și nu trebuie să îi fie frică să o dea în bară. Oamenii de succes sunt aceia care au eșuat cel mai des și nu le-a fost teamă să o ia de la capăt, să se reinventeze.

Puterea de a gestiona eșecul se învață în primii șase ani, spune Oana Moraru. Dacă lăudăm mereu copilul, el devine dependent de laudele noastre și atunci când va greși i se va părea că a făcut ceva rău, foarte grav. Noi, părinții, trebuie să avem o atitudine relaxată și în caz de triumf, și în caz de eșec. Nu trebuie să sărbătorim excesiv succesul și nici să nu exagerăm eșecul și consecințele sale.

Cum impunem limite

Desigur, toți ne confruntăm cu problema limitelor. Cum să îi învățăm pe copii ce și cum trebuie să facă, fără să îi certăm sai să îi pedepsim? Pentru fiecare alegere, copilul trebuie să vadă și partea plină, dar și granițele până unde poate merge. Sfatul Oanei Moraru este să sărbătorim întâi alegerea și partea frumoasă a acelui lucru. De exemplu: “Mami, aș vrea să mănânc ciocolată.” “O, da, este extraordinară ciocolata, și mie îmi place foarte mult și aș fi în stare să mănânc multă! Dar, știi, organismul nostru are nevoie și de legume, de fructe și alte alimente ca să își ia energia necesară și substanțele nutritive, iar ciocolata ne dă doar o mică parte din acestea. Așa că poți mânca, dar numai această porție.”

Putem aplica același exemplu și în cazul desenelor animate sau a folosirii jocurilor electronice. Putem sărbători momentul jucându-ne împreună cu copilul sau urmărind un film, iar după aceea să stabilim limita. În cazul timpului petrecut la teme și a timpului de joacă, ajută foarte mult să le desenăm programul sub forma unor cercuri împărțite în felii – atâta timp pentru teme, atâta pentru joacă, atât pentru alte activități. Copiii au nevoie să știe care sunt drepturile lor, să vizualizeze, să aibă predictibilitate, să simtă și ei că dețin controlul și nu doar că noi le impunem să facă lucruri. În acest mod și temele vor fi privite ca pe ceva obligatoriu, dar nu ca pe o corvoadă.

Întâlnirea cu Oana Moraru a fost un izvor de informații utile și o bogată lecție de parenting. Mai sunt subiecte pe care nu le-am atins, dar voi vorbi despre ele într-un articol viitor.

Evenimentul “Ce contează de fapt? Conferință – dialog relevant cu Oana Moraru” a avut loc la Pentagon Events.

Organizatori: Prințesa Urbană, Vocea Părinților. Sponsori: NN, Loncolor, Rangali, Minunino

Parteneri: Pam Pam, Edu Class, Sloop

1

Comments (3)

  1. Am strâns și eu iar jucăriile fiică mii după conferință. Am mai făcut-o și în trecut. Azi am lăsat-o cu 12 cuburi :))))

  2. […] Despre tolerența la frustrare și teama de eșec am scris aici: Frustrarea și plictiseala sunt bune pentru copii. Părinții în dialog cu Oana Moraru (II)  […]

  3. […] Frustrarea și plictiseala sunt bune pentru copii. Părinții în dialog cu Oana Moraru (II) […]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *