bacalaureatAm ajuns și eu să văd filmul “Bacalaureat” și am rămas cu un gust dulce-amar. Dulce pentru că mi-a plăcut foarte mult totul, de la subiect până la interpretare și toate valențele și metehnele societății românești surprinse cu acuratețe și sinceritate de Cristian Mungiu. Amar pentru că nu poți rămâne indiferent ca cetățean când ți se pune oglinda în față și ți se arată clar, fără echivoc: acesta ești, așa arată societatea în care trăiești, fie că îți place sau nu.

Bacalaureat este “o radiografie a societăţii româneşti contemporane”, cum a spus criticul Leslie Felperin de la The Hollywood Reporter, este “un studiu de observaţie briliant a meschinăriei nepotismului”, așa cum a apreciat Irish Times. Da, chiar este. Filmul e o copie fidelă, în miniatură, a tuturor problemelor pe care le au românii, de la cele din microcosmosul familial până la țesăturile și legăturile bolnăvicioase din sistem, fie că este școlar, administrativ sau de sănătate. Corupția și nepotismul sunt prezente peste tot, generația oamenilor de vârstă medie este blazată, plafonată, dezamăgită că a ratat șansa de a pleca din țară și a-și face o soartă mai bună în afară, iar acum transferă toate speranțele lor năruite pe umerii copiilor. Ei mizează totul pe șansa progeniturilor lor, de parcă prin ei și-ar putea recupera ocazia lor pierdută cu mulți ani în urmă.

Pe scurt, Romeo (Adrian Titieni), medic într-un orășel de provincie, se zbate să o ajute pe fiica sa, Eliza (Maria Drăguș) să obțină o notă bună la bacalaureat, după ce cu numai o zi înaintea examenelor, fata a fost agresată chiar lângă școală. Cu toate că Eliza e o elevă foarte bună, tatăl nu își permite să riște, căci de nota de la Bac depinde bursa pe care ea a obținut-o în Anglia. Și, pentru a fi sigur, doctorul intră în labirintul meschin al “aranjamentelor”, fiind prins într-un “lanț al slăbiciunilor” care se lasă cu vizita procuraturii și poate pune cu adevărat în pericol bursa fetei.

Bacalaureat 1

În această istorie, care ni se pare pur românească și la care zâmbim complice, dar fără veselie, regăsim și povestea atât de comună a separării și a concubinajului, a minciunii conjugale care descoperim că este, de fapt, un pact tacit în sânul unui cuplu distrus demult, care mai locuiește împreună doar “pentru binele copilului”. “Bacalaureat” ne prezintă fidel și generația bunicilor, cu problemele sale curente – boli, medicamente, suferințe – dar și cu un mod de gândire precaut și conservator, care preferă siguranța unui trai dificil, într-un mediu corupt, dar sigur și cunoscut, decât pericolul unei vieți pe meleaguri complet străine.

Ritmul acțiunii și tonul conversațiilor din film descriu perfect starea de blazare și rezonează cu posomorârea generală care domină generațiile părinților de vârstă medie și a bunicilor din România. Personajele vorbesc calm, pe un ton jos, acțiunea nu se precipită decât de vreo 2-3 ori pe parcursul întregului film, nu se țipă, înjurăturile sunt foarte rare, totul pare desprins dintr-un tablou de un calm imperturbabil. Însă în spatele vorbelor rostite cu voce slabă, aparent domoală și indiferentă, se simte căscându-se un hău de neliniști, de probleme nerezolvate, ascunse prea mult sub preș, de frământări sufletești și munți de regrete, insuficient erodate de-a lungul anilor, care ajung să răbufnească spre final, când lucrurile par să deraieze grav.

În “Bacalaureat” totul e studiat și foarte bine gândit, deși impresia generală este că lucrurile se întâmplă spontan, întâmplările se înșiruie firesc, cu ghinioane care se țin lanț și necazuri care cad dintr-unul într-altul. Aici este și arta lui Cristian Mungiu, care a știut să țeasă pânza acțiunii cu discreție și să șlefuiască oglinda cu mult talent, astfel încât la final să ne vedem cu toții așa cum suntem, în profunzimea urâciunii și goliciunii societății noastre găunoase.

“Bacalaureat” nu e despre români în mod special, ci este despre natura umană, cum însuși Cristian Mungiu a spus la conferința de presă de la Cannes. Filmul a obținut premiul pentru regie la prestigiosul festival, unde Mungiu a devenit o prezență obișnuită, surprinzând mereu cu peliculele sale originale, ca niște bijuterii, cum spun criticii.

bacalaureat 4“Bacalaureat” a câștigat aprecierea juriului prin  originalitate, dar și prin acuratețea realizării și prin profunzime. Celebrul critic de film Peter Bradshaw de la The Guardian a numit filmul “un studiu de observaţie de 5 stele despre compromisul birocratic din România, realizat cu minuţiozitate şi subtilitate”. Tot el mai scrie că “«Bacalaureat» este un film care reflectă conştiinţa umană labirintică, un film extrem de inteligent, un portret sumbru al stării de depresie ce se permanentizează în România, acolo unde generaţia celor născuţi în anii ’90 speră să o poată lua de la capăt.”

Cristian Mungiu își merită din plin laurii, iar “Bacalaureat” merită văzut, chiar dacă la final plecăm cu un oftat din sala de cinema. E ca și cum am fi stat două ore în fața unei oglinzi, obligați să ne privim în ochi, până în fundul sufletului. Și cine îți mai oferă astăzi o lecție atât de prețioasă de sinceritate…?

0

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *