luminita-gettsRecunosc că, de-a lungul anilor, nu am fost foarte preocupată de îngrijirea minuțioasă a tenului meu, de tratatmente cosmetice de specialitate, de creme sau de produse de make-up scumpe. Când eram studentă nici nu prea foloseam produse cosmetice, pe vremea aceea consideram că un ten curat și un zâmbet larg pe față e tot ce are nevoie să arate o femeie! Și e frumoasă așa! Însă de când anii s-au mai adunat în buletin (pe față mai puțin, lumea îmi spune că nu se văd), am început să devin din ce în ce mai atentă cu felul în care îmi îngrijesc tenul.

Am început să acord mai mult timp și atenție îngrijirii feței, procesului de curățare și mai ales de hidratare. Dacă până acum ceva timp credeam că am un ten gras și nu e nevoie să folosesc o cremă hidratantă, căci îmi va îngrășa și mai mult fața, în ultimul timp am schimbat foaia, la sfatul unei cometiciene, și mi-am dat seama cât de mult suferea pielea feței pentru că nu era hidratată suficient!

skeyndor-2Acest lucru mi s-a confirmat și acum câteva zile, când am fost la o ședință de diagnoză a pielii la salonul Gett’s. Eram curioasă să văd ce pot afla nou despre tenul meu și mai ales în ce stare se află. M-a întâmpinat Luminița, specialist în cosmetică, și mi-a prezentat sistemul Skin Diagnosis de la Skeyndor, un aparat performant dotat cu o lentilă și conectat la o tabletă, care măsoară 7 parametri ai pielii. În cursul unei ședințe de circa 15-20 de minute de diagnoză am aflat care este gradul de încărcare al tenului (sebum, impurități), ce probleme am cu hidratarea, cât de pigmentat îmi este tenul (pete, nu alunițe), dacă am zone unde pielea se descuamează, dacă tenul este sensibil, gras sau uscat etc.

Analiza se face pe șase zone importante ale feței: frunte, nas, bărbie, pomeți, gât și colțul ochiului. Aparatul face aceste măsurători cu ajutorul unei camere, a luminii polarizate și UV, realizând o analiză detaliată a tipului de ten și a particularităților fiecărei persoane și fețe: riduri, pigmentare, acnee etc. Sunt multe detalii pe care sistemul Skin Diagnosis le detectează, lucruri pe care nu le putem vedea cu ochiul liber și pe care nici un speciliast în cosmetică nu le-ar putea spune cu o precizie atât de mare. În final, datorită unui software creat special pentru produsele Skeyndor, sistemul face recomandările cele mai potrivite pentru fiecare persoană în parte, specificând ce produse sunt cele mai potrivite pentru a corecta problemele.

skyndor-3Eu am aflat că trebuie să merg la un tratament de curățare a tenului (din nou, deși a trecut abia o lună de la ultima ședință) și că trebuie să îl hidratez intens, mai ales acum, în sezonul rece. Mai am ceva probleme și cu petele, dar nu sunt așa importante, însă nici de neglijat. Nu aș fi spus, de fapt nici nu m-am gândit vreodată la pete, dar iată că am aflat o mulțime de lucruri noi despre tenul meu cu ajutorul acestei ședințe de diagnoză. E bine să facem periodic o astfel de diagnoză (la Gett’s costă între 50 și 80 de lei, în funcție de durată) pentru că tenul nostru trece mereu prin schimbări, în funcție de vreme, schimbările hormonale, tratamentele cosmetice aplicate etc. Așa putem ști mereu cum stăm și ce e nevoie să facem, cum să ne îngrijim mai departe.

Mie mi-a prins tare bine această ședință de diagnoză! Urmează să îmi fac o programare la un tratament de curățare a tenului, iar între timp să mă ocup serios de partea de hidratare a pielii feței.

skeyndor

0

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *