Cum poți avea un ten curat în 15 minute (P)

Încă din anii de început ai adolescenței mama m-a luat cu ea la cosmeticiană. Și nu eram acolo doar ca să mă uit la cum îi făcea ei tratament… Am făcut cunoștință de timpuriu cu ședințele de curățare a tenului, poate prea devreme, căci asta m-a făcut să îmi displacă profund modul clasic de îndepărtare a punctelor negre și să caut mereu alternative. Acum câteva zile am ajuns să testez tratamentul de curățare Pro Skin de la Nomasvello și am rămas uimită de rapiditatea și eficiența sa și mai ales de rezultate. După o ședință Pro Skin fața mea arăta mult mai bine decât după un tratament clasic de curățare a tenului, iar a doua zi dimineață rezultatele se vedeau cu adevărat: ten mai luminos, mai curat și fără urme ale tratamentului aplicat. 

Am intrat pentru prima dată în salonul Nomasvello și am fost întâmpinată de Ruxandra, care mi-a explicat în ce constă procedura de curățare Pro Skin și mi-a prezentat aparatul. Acesta funcționează folosind ultrasunetele și energia galvanică și are setat un timp mediu de 15 minute, care poate fi ajustat în funcție de tipul și problemele tenului. Înainte de a începe procedura, Ruxandra mi-a făcut o scanare a tenului cu lampa Woodlamp cu lumină verde la care a trebuit să port ochelari de protecție. Analiza a arătat că am un ten mixt, uscat în zona obrajilor și gras în zona T (frunte, nas și bărbie), fără probleme deosebite. Astfel am putut trece direct la tratamentul de curățare facială Pro Skin.

Curățare profundă în 15 minute

Procedura este nedureroasă, cu excepția zonelor unde trebuie insistat puțin pentru îndepăratea punctelor negre. După cele aproximativ 15 minute în care se folosesc ultrasunetele, aparatul este trecut pe modul de energie galvanică și procedura de curățare se repetă preț de încă 15 minute. La final se aplică o cremă hidratantă printr-un masaj ușor al întregii fețe. Procedura durează puțin, astfel încât în circa jumătate de oră tratamentul se încheie, lasându-vă un ten curat și hidratat, fără urme sau semne. Așa cum mi-a spus și Ruxandra, rezultatele se văd a doua zi, când pielea își revine și este, într-adevăr, curată și luminoasă. Cum se poate vedea și din această fotografie, pe care mi-am făcut-o în dimineața următoare 🙂

Beneficiile curățării faciale Pro Skin

Cel mai mult mi-a plăcut la acest tip de procedură de curățare faptul că durează puțin și este foarte eficientă. Cu ajutorul tratamentului Pro Skin tenul este curățat în profunzime de impurități și pielea devine mai suplă, mai luminoasă. Iată beneficiile acestui tratament:

  • Piele hidratată, netedă și moale;
  • Porii se închid;
  • Punctele negre dispar;
  • Celulele se regenerează și se stimulează producerea de colagen.

În plus, prețul este avantajos: 135 de lei pentru un client nou și 68 de lei dacă devii client No+vello (client IPL – care a făcut deja cel puțin o ședință de IPL – epilare definitivă). Prețurile tratamentelor sunt disponibile aici: https://www.nomasvello.ro/epilare-definitiva-pret/.

Mi-a plăcut la Nomasvello și sigur o să mai revin. Tratamentul de curățare Pro Skin este recomandat să se facă la un interval de circa o lună, așadar cred că mă voi reîntâlni cu echipa No+vello în 2018 🙂 Mulțumesc 🙂

Foto cover: Flickr.com

1

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Instagram

  • Peek-a-boo 😊 #happy39 #aniversary #flowers #beautifulbouquet #thankyou
  • Mulțumesc mult pentru toate urarile, darurile și gândurile bune! A fost o zi minunată 😊 #birthday #thankyou #happy39
  • Happy 39 😊😎🍁🌻#birthdaygirl #happy #smile #nofilter #september
  • Spring in autumn 🍁🌻#september #flowers #sunnyday🌞
  • Landscape #nature #hills #trip #peace #autumnishere 🍁
  • Something new 😊 #bracelet #leather #traditional #romaniandesign #geller #fashion

Follow Me!