Mi-am dorit mult să ajung la conferința din 29 octombrie, Cultivarea inteligenței parentale prin curaj, compasiune și conectare, despre care vă anunțam aici. Planurile s-au modificat însă și am oferit locul meu unui părinte care și-a dorit mult să îi asculte pe cei trei specialiști – Gáspár György, psiholog clinician şi psihoterapeut relaţional, Urania Cremene, trainer și expert în parenting și Diana Stănculeanu, psihoterapeut specializat în terapii cognitiv comportamentale. Daniela-Larisa Netejoru, profesor de limba şi literatura română și mamă, a participat la eveniment și mi-a împărtășit impresiile ei de la conferință, pe care vi le ofer și vouă în acest articol. Evenimentul a fost plin de informații extraordinare, revelatoare pentru părinți și cadre didactice. La final am adăugat câteva linkuri ale bloggerilor care au participat și au scris despre ce au aflat de la cei trei specialiști.

“Ceea ce este menit să se întâmple se va întâmpla!

Nu mai ştiu exact când am aflat despre conferinţa intitulată “Cultivarea inteligenţei parentale prin curaj, compasiune şi conectare”, dar mi-am dorit din prima clipă să pot participa. Din lipsă de timp nu am ajuns să-mi fac rost de bilet şi, când deja mă resemnasem, se pare că universul conspirase în favoarea mea, pentru că o persoană minunată a reuşit să-mi facă rost de o invitaţie pe ultima sută de metri.

Ca mamă a doi copii şi ca dascăl de peste zece ani, participarea la conferinţa “Cultivarea inteligenţei parentale” a fost chiar dincolo de aşteptări, deoarece, după aceasta nu mai sunt nici acelaşi părinte de dinainte, nici acelaşi dascăl. Mi-am lămurit multe dileme, mai ales cele legate de importanţa educaţiei sexuale încă de la vârste fragede pentru a avea o permanentă conectare cu copilul tău. Prezentarea Dianei Stănculeanu mi-a confirmat că, în relaţia cu copilul tău, nu există loc de ruşine, pentru că un copil este dornic de cunoastere, iar aceasta dorinţă trebuie satisfăcută, nu doar ascunsă dupa o perdea, prefăcându-ne că nu mai există.

De asemenea, sfaturile Uraniei Cremene sunt atât de bine structurate şi atât de uşor de pus în practică, încât, după ce le asculţi, îţi vine să spui: “Cum de nu m-am gândit şi eu până acum la asta?”. De multe ori, noi, părinţii, suntem cei care ne complicăm vieţile, atât pe ale noastre, cât şi pe ale copiilor noştri!

Nu în ultimul rând, m-a fascinat discursul lui Gáspár György, pe care, recunosc, l-am descoperit de puţină vreme! Mi-am regăsit puţin propria copilărie în spusele lui Gáspár, unele frustrări legate de părinţii mei şi de felul în care m-au crescut şi chiar mi-am pus în mod serios întrebarea dacă am făcut, oare?, pace cu părinţii mei pentru a putea lăsa în urmă frustrările copilăriei şi pentru a-i putea ajuta pe copiii mei să devină nişte adulţi încrezători în propriile forţe, cu stimă de sine, conştienţi şi responsabili pentru propriile acţiuni şi alegeri.

O ușă deschisă

Aşadar, dacă aş folosi o metaforă pentru conferinţa despre “Cultivarea inteligenţei parentale, aş spune că aceasta a fost o uşă deschisă, ca şi cum aveam cheia într-o grămadă de alte chei, dar nu o găseam pe cea potrivită pentru această uşă.

În altă ordine de idei, am petrecut o duminică de 29 octombrie extrem de plăcută alături de persoane calde pe care abia le cunoscusem, dar care mi-au întărit credinţa că lucrurile bune se întâmplă, orice ar fi. Iar, în încheiere, parafrazând un citat foarte drag mie, voi spune că, de vei crede că poţi, sau de vei crede că nu poţi, vei avea dreptate. De aceea este bine să credem că se poate!”

Îi mulțumesc mult Danielei Netejoru pentru rândurile ei. Aici puteți citi alte câteva articole ale bloggerilor participanți:

Ana Nicolescu – Mămica Urbană: Parenting echilibrat. Cum facem să fim părinții de care au nevoie copiii noștri?

Cristian Petre – Jurnalul unui tată: Importanța educației sexuale

Foto: Paul Buciuta

5

Comments (3)

  1. Eu mi-as dori sa aflu care au fost acele lucruri care te-au schimbat. Te intreb pentru ca sunt si mama si dascal. Multumesc!

    1. Andreea, da, desigur, voi adresa întrebarea Danielei Netejoru, cea care a scris acest text și o voi ruga să raspundă. Mulțumesc.

    2. Dragă Andreea, în urma conferinței despre care am scris, cel mai important lucru pe care l-am învățat, ca mamă, este că nu există stil de parenting perfect, cum nu există părinte perfect. Un alt aspect important, care observ că s-a sedimentat mai bine acum, după câteva săptămâni de la conferință, este acela că trebuie să întelegem că un comportament nedorit al copilului este doar un efect pe care nu-l vom putea îndrepta fără să cunoaştem cauza.
      Ca dascăl, cea mai importantă lecție pe care am învățat-o este aceea a acceptării. Încă învăț să apreciez şi cel mai mărunt progres şi să accept că pot să învăț şi eu multe de la elevii mei, pe care refuz să-i mai încadrez în tipare! De asemenea, încă lupt cu mine să elimin rigiditatea în comunicarea cu ei, fiindcă, aşa cum mi-a spus chiar unul dintre ei zilele trecute într-o compunere, educația nu trebuie să fie o destinație, ci un orizont!
      Cam aşa sunt eu alta, după conferința despre “Cultivarea inteligenței parentale”! Sper să-ți fie de folos impresiile mele! Cu drag, Daniela!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *