Ziua în care la celălalt capăt al iubirii n-a mai fost nimeni. O carte pe care o trăiești de la prima până la ultima literă

Am citit romanul Ioanei Chicet-Macoveiciuc, Ziua în care la celălalt capăt al iubirii n-a mai fost nimeni, pe nerăsuflate, acum vreo trei săptămâni. Am tot vrut să scriu un articol despre carte și experiența lecturii, dar nu am putut. Povestea îmi stăruia în minte și în suflet, aveam impresia că o voi întâlni pe Oana, personajul principal, pe stradă sau în metrou, atât de real mi s-a părut totul. Zilele ce au urmat după ce am închis coperțile cărții au fost ciudate, ca și cum aș fi trăit în două lumi deodată – în lumea mea obișnuită, de zi cu zi, se cuibărise o lume mai mică, imaginară, desprinsă din universul romanului și care se întrețesea cu realitatea mea cotidiană.

Sunt mai mult decât mamă! Mama Time Out

În cei aproape cinci ani de când sunt mamă, am uitat în nenumărate rânduri afirmația din titlu. În primul an de viață al puiului meu am fost mai mult mamă. Cam 99% din timp 🙂 Încă din timpul sarcinii nu am mai putut să folosesc produse de make-up pentru că mă deranja teribil orice miros (o să spuneți că fardurile sau fonduile de ten nu miros, dar nu vă puneți cu o gravidă, al cărei simț olfactiv este exacerbat!). Apoi am uitat de mine pur și simplu. Mă spălam și mă pieptănam pe fugă, dar nici gând de parfumuri, make-up, tuns sau coafat. De haine nu mai zic, nici nu știu dacă mi-am cumpărat ceva nou până să merg din nou la serviciu. Nu știam decât să alăptez, să cânt, să mă joc, să adorm, să legăn, să plimb, iar să cânt, să șoptesc, să umblu în vârful picioarelor și, în general, să profit de orice sfert sau jumătate de oră de somn al copilului ca să pot dormi și eu. Lucrurile s-au schimbat mult de atunci, însă proiectul și provocarea Florinei Badea, Mama Time Out, m-a pus totuși pe gânduri. Îmi acord totuși îndeajunsă atenție? Am timp suficient pentru mine, pentru lucrurile care îmi plac? Mă îngrijesc, sunt atentă la ce și când mănânc, la cum mă îmbrac? Faptul că scriu acest articol și îmi iau timp să mă gândesc la mine mă liniștește și îmi dau seama că lucrurile nu stau așa de rău 🙂 Nu sunt numai mamă, sunt și femeie și știu asta 🙂

Empatia. O barieră a tăcerii sau o mare liniștită?

Scriam zilele trecute despre cele aflate de la Social Media for Parents, din prezentarea Domnicăi Petrovai, psihoterapeut, și anume că venim pe această lume dotați cu empatie, dar este responsabilitatea părinților și a celor care ne cresc să cultive această trăsătură sufletească. Să o ude ca pe o plantă și să ne ajute să o creștem, să o îngrijim și să ne bucurăm cu toții de frumusețea ei. Eu sunt o fire empatică, cel puțin așa mă consider. Însă anumite situații din viața mea m-au făcut să observ că nu știu să exprim această empatie. Îmi pare sincer rău pentru situația dificilă prin care trece omul de lângă mine. Îmi este milă și de o vietate neajutorată, dar de un om! Dar când vine momentul să spun o vorbă de mângâiere sau să îmi exprim solidaritatea, mila, părerea de rău ori pur și simplu gândul bun, prin care omul să înțeleagă că îi sunt alături, tăcerea se ridică precum un zid și nu pot îngăima decât niște cuvinte banale, câteva oftaturi, însoțite de o privire ațintită în pământ.

Lasă ușile deschise în urma ta

Lasă ușile deschise când pleci dintr-un loc. Lasă loc de o vorbă în urmă, de un “Bună ziua”, de un “Salut”, de un zâmbet. Chiar dacă pleci dezamăgit, trist sau nemulțumit, supărarea va trece, dar oamenii vor rămâne. E o lecție pe care am învățat-o demult și am aplicat-o peste tot în viața mea.

Paștele e despre iertare și iubire

Sunset_Tree_fsSărbătorile vin și trec și în iureșul general uităm să ne pregătim sufletul, uităm să ne primenim pe dinăuntru, așa cum bunicii noștri făceau și încă mai fac. Paștele ori Crăciunul ne găsește de multe ori ocupați cu pregătirile, absorbiți de muncă și griji, înnebuniți de aglomerație și de liste interminale de lucruri de făcut, preocupați și îngrijorați, mereu în goana după cumpărături. În cele câteva zile libere ajungem să ne tragem sufletul, dar suntem epuizați fizic și goi pe dinăuntru. Ne bucurăm prea puțin de sărbători și nu mai primim adevărata însemnătate a acestor momente sfinte. Nu vreau să înșir aici generalități, ci spun despre mine, căci așa mă simt în ultimii ani. Și mă gândesc că or mai fi și alții ca mine.

“Poem de miere” de Ziua Mondială a Poeziei

miereAstăzi, 21 martie, se sărbătorește în toată lumea Ziua Poeziei, stabilită printr-o decizie a UNESCO în 1999. A fost o perioadă în viața mea când am scris intens poezii – și am mulți prieteni care au trecut printr-o fază similară, iar alții care chiar și-au fructificat pasiunea și au scos volume de versuri. Eu mă consider totuși o începătoare într-ale poeziei (pe câteva dintre ele le-am publicat pe vechiul meu blog, iohanna.wordpress.com, pe care îl am din 2006) și cred că trebuie să perseverez în domeniul acesta. Din păcate nu am mai alocat timp acestui hobby în ultima vreme și chiar regret asta…

Dar, pentru că azi e Ziua Poeziei, am scos din raft un vechi poem de-al meu pe care l-am scris în 2011 și care îmi este foarte drag.

Lucrurile simple

lepsaLa mulți ani pe 2017, să avem cu toții un an nou bun, cu bucurii, belșug, împliniri și multe zâmbete! Acest post nu este despre lista de dorințe pe noul an, ci despre o mică descoperire și niște gânduri care mi-au trecut prin cap după această vacanță de sărbători și pe care aș vrea să le scriu aici, pe blog, ca să vi le împărtășesc și să le recitesc și eu de câte ori voi simți nevoia.

Ce înseamnă Crăciunul pentru tine? Ajută un copil, dăruiește un zâmbet!

copil-craciunÎmi aduc aminte de copilărie și de primul meu Crăciun petrecut la bunici care mi se conturează cât de cât clar în minte. Un brad uriaș în sufragerie, plin de globuri mari (așa mi se păreau pe atunci), colorate și ornamente de hârtie care îmi luau ochii. Îmi amintesc de un păun de hârtie foarte colorat care își desfăcea aripile și de un glob verde cu brâu de sclipici. Și îmi amintesc de primul cadou primit de la Moș Crăciun (pe unde s-a strecurat oare în casa noastră și apoi cum a ieșit? – mă întrebam tare mirată atunci), un acordeon adevărat pentru copii, micuț și cochet, la care am cântat ani la rândul și care a fost una dintre cele mai frumoase jucării primite vreodată! De atunci, Crăciunul a însemnat pentru mine surpriză, culoare și mister, iar pe parcursul anilor s-a îmbogățit și cu alte ingrediente, mai frumoase, mai pline de semnificație și mai valoroase: căldura și tihna sărbătorilor petrecute în familie, miros de cozonaci, pregătiri, așteptare, sărbătoare sfântă, emoție… Pentru tine ce înseamnă Crăciunul?

Ce fel de copii suntem?

hands-2Citesc nenumărate bloguri de parenting și sunt la curent cu cele mai noi metode de a ne crește copiii: neagresiv, cu multă blândețe și înțelegere, cu iubire nemărginită, cu limite impuse cu grijă, fără să stresăm și fără să agresăm sufletul gingaș care ne-a fost încredințat spre a-l ghida în această lume. E greu, foarte greu să te strecori și să faci acest dans al echilibrului pe sârmă zi de zi, fătă nervi, cu mult calm, anulându-ți impulsurile naturale de a izbucni, de a-ți pierde răbdarea, de a te răsti, de a-ți exprima, firesc, limitele răbdării umane pe care le ai, normal, ca orice ființă. Trebuie să fii calm și rațional. Mereu. Fără să te dai bătut. La infinit. Exagerez puțin, firește, nu e chiar așa, dar totuși… pe acolo… așa ne învață noile tehnici și curente de parenting în trend. Mă uit la părinții mei care nu m-au crescut așa. Pe mine și pe două treimi (poate mai mult) din tinerii de generația mea, actualii părinți care au copii de 2, 3, 4 sau 5 ani. Mă uit la părinții mei care nu au știut să ne spună “te iubesc”. Pentru că nici lor nu li s-a spus în copilărie.

Oamenii care mă inspiră. Mulțumesc!

Zi de zi mergem prin viață mai departe, unii cu capul sus, încrezători și optimiști, iar alții cu capul în jos, obosiți și sceptici, poate înșelați, poate speriați… Însă cu toții avem sau am avut la un moment dat în viață un model, pe cineva care ne inspiră și care ne dă energie, ne motivează și ne face să spunem: Așa aș vrea să fiu și eu! Uite ce lucruri minunate spune / face / gândește acest om! Am primit o provocare foarte faină de la NUK, care ne îndeamnă să ne gândim la o persoană care a adus cea mai mulă valoare vieții noastre. Prin campania Tag Someone Who Inspires You, NUK ne încurajează să trimitem un mesaj de mulțumire celui sau celei care ne inspiră.