CarolineCaroline Gilby este o femeie din Marea Britanie care s-a îndrăgostit de vinuri și a dedicat ani de zile muncind și studiind pentru a-și cultiva pasiunea. Cu o diplomă universitară în botanică și un doctorat în Științele Plantelor, Caroline a părăsit viața din spatele microscopului și a studiat mult pentru a obține titlul de Master of Wine, cea mai înaltă specializare din industria vinurilor. În acest moment în lume sunt doar 341 de persoane care dețin acest titlu, iar Caroline este una dintre ele. A petrecut mult timp descoperind vinurile din țările Europei Centrale și de Est, care, în opinia ei, pot concura astăzi cu cele din restul lumii din punct de vedere calitativ. Caroline este o supraviețuitoare a cancerului, dar acest diagnostic a făcut-o să privească viața cu alți ochi și să se bucure de fiecare moment. Aleargă, participă la competiții sportive și îi face mare plăcere să ia parte la maratonae montane, să călărească și să petreacă mult timp în locuri frumoase, în mijlocul naturii, împreună cu familia ei.

(Note: you can read the English version of the interview below)

– Caroline, ești un specialist în domeniul vinurilor recunoscut la nivel internațional, deții titlul de Master of Wine din 1992, ești membru și chiar președinte al unor competiții celebre de vinuri din întreaga lume. Cum ai ales această profesie, de unde vine pasiunea pentru vin?

– Am crescut într-o familie care a apreciat vinul, dar nu a avut niciodată mulți bani pentru el – tatăl meu chiar a încercat să facă vin din concentrat de struguri într-o debara cu aerisire, într-un butoi, dar rezultatul era de-a dreptul îngrozitor. Însă adevăratul meu interes pentru vin nu s-a născut decât atunci când am mers la Universitatea Bath pentru a urma un doctorat; acolo m-am alăturat societății de vin a studenților pentru că părea distractiv să bei vin și să înveți mai multe dspre el. Chestia asta m-a prins, am început să fac degustări de vinuri și am adunat câteva premii (Decanter Macallan Malt Whisky Taster of the Year și Wine Tasting Team of the Year la Bristol World Wine Fair). Dar punctul de cotitură pentru mine a fost atunci când am câștigat o excursie la Quinta do Noval (Portugalia). La un moment dat stăteam pe o terasă, înconjurată de podgorii, cu apele râului Douro strălucind la poale, cu un vin tawny de Porto de 20 de ani în pahar și atunci mi-am dat seama că unii oameni chiar trăiesc și câștigă bani făcând asta.

– De ce ai părăsit viața din spatele microscopului și ai ales domeniul privat?

– Este vorba de acel moment de cotitură de care vorbeam. Sunt o persoană destul de hotărâtă, așa că mi-am finalizat studiile doctorale, dar mi-am dat seama că toate detaliile și lucrurile de bază pe care le presupunea munca efectivă din spatele microscopului, făcând cercetare, erau ceva cu totul diferit față de a citi și a analiza rezultatele altor oameni. Am aplicat și pentru câteva posturi în domeniul științific, dar când mi s-a oferit un job de comerciant de vinuri începător la unul dintre cele mai mari lanțuri de wine shops din Marea Britanie, nu am mai privit înapoi.

_MG_0112 copy

2015. La Valea Verde, Cund, degustând și notând vinuri pentru prima ediție a ghidului “The Wine Book of Romania” (credit foto Andrei Lupu)

– Din această nouă postură ai avut ocazia să călătorești mult și să vezi multe podgorii din lumea întreagă. Ce te-a impresionat cel mai mult și apoi te-a determinat să îți schimbi din nou cariera, devenind consultant independent în industria vinicolă?

– În anii de început cumpăram vinuri pentru aproximativ 550 de magazine de specialitate, dar și pentru puburi (peste 4.000), hoteluri și pentru comerțul liber (peste 20.000 de conturi) ale întregului grup Bass. Magazinele de vinuri au împins granițele tot mai departe pentru că aveau nevoie tot timpul de o mare diversitate de vinuri, mereu noi și interesante. A descoperi ceva nou și palpitant era mereu cebva provocator – de exemplu eu am fost primul mare comerciant care a pus pe rafturi vinurile albe din Ungaria, la începutul anilor ’90. Restul grupului a luat o parte mult mai mică din aceste vinuri (iar eu am învățat enorm din cumpărarea acestor vinuri și din combinarea lor, ceea ce putea duce la milioane de sticle). Când compania mamă a vândut magazinele, eu am rămas la Bass, dar mi-am dat seama că nu devenisem Master of Wine pentru a cumpăra o plajă redusă dintr-un volum uriaș de vinuri.

– Sunt numai 341 de oameni în lume care dețin titlul de Master of Wine, iar tu, Caroline, ești una dintre ele, ești MW din 1992. Se spune că mai mulți oameni au călătorit în spațiu decât cei care dețin acest calificativ înalt. Se spune, de asemenea, că atât programul pentru Master of Wine, cât și examenele sunt foarte grele. Ție ți s-a părut greu? Ce satisfacții, pe de o parte și ce avantantaje, pe de altă parte, ți-a adus acest titlu?

with hubby on Brighton Beach

Cu soțul ei la Brighton Beach (With her husband on Brighton Beach)

– Da, examenele sunt grele, dar se pot trece dacă ai angajament să studiezi. Îți oferă o înțelegere profundă a drumului pe care îl parcurge un vin din podgorie până când ajunge pe piață și toți pașii intermediari, la care se adaugă degustarea și înțelegerea vinurilor din lumea întreagă. Cred că și faptul că sunt, la bază, un cercetător m-a ajutat la partea tehnică a procesului de învățare. Și, desigur, faptul că am lucrat ca și comerciant de vinuri în timp ce studiam pentru a deveni Master of Wine mi-a dat un acces extraordinar la producătorii de vinuri și la a degusta multe vinuri (și o privire din interior asupra a ceea ce beau oamenii cu adevărat). Din fericire, în acea perioadă și soțul meu învăța pentru examenele de contabilitate, așa că în casă era o adevărată atmosferă de studiu. Iar lui chiar îi făcea mare plăcere încercând să mă testeze în timp ce exersam făcând degustări de vinuri în orb. Dar cea mai importantă este călătoria pe care o parcurgi, oamenii pe care îi cunoști în tot acest timp și rețeaua de colegi și pofesioniști din domeniu pe care ți-o creezi.

– Ai venit în România de multe ori, ai ținut cursuri și ai scris mult despre vinurile noastre. Anul trecut ai făcut parte din juriul care a degustat vinurile incluse în care The Wine Book of Romania, unul dintre cele mai importante ghiduri al vinurilor din România și Republica Moldova, scris de Marinela Ardelean. Care este părerea ta despre vinurile românești, care sunt caracteristicile lor specifice, atuurile lor?

– Cred că vinurile din Europa Centrală și de Est (inclusiv cele din România) ajung în sfârșit în atenția lumii. Pentru mult timp m-am simțit mai degrabă o voce singuratică în pustietate și este plăcut să văd acum această schimbare. Din perspectiva mea personală, țările cu o tradiție în producerea vinului sunt văzute acum mai degrabă ca fiind plictisitoare și învechite. Noua Lume a fost toată explorată și oricum nu are nimic cu adevărat original, dar oferă interpretări ale stilurilor lumii vechi (de multe ori suficient de bună așa cum este). Europa Centrală și de Est este ultima regiune nedescoperită, cu o istorie și o cultură a vinului autentice, categorii de vinuri și soiuri unice de struguri. Și foarte important, toate acestea vin la pachet cu o anume calitate, care este acum suficient de bună pentru a se potrivi cu cea din restul lumii (cel puțin în cazurile cele mai bune).

Atuurile României sunt podgoriile imense plantate cu soiuri autohtone de struguri (din care se pot obține vinuri de calitate) și cu numeroși producători de la mari vinării competente – care pot contribui la crearea unei categorii și a unui loc pe rafturi pentru vinurile din România – până la podgorii medii care urcă nivelul calității și până la boutique-uri mici pentru consumatorii obișnuiți.

running the Apocalypse 50 mile race ( to celebrate my 50th birthday

Alergând la maratonul Apocalypse de 50 de mile, sărbătorindu-și aniversarea de 50 de ani (Running the Apocalypse 50 mile race, to celebrate her 50th birthday)

Care este regiunea vinicolă din lume pe care o preferi?

– Oscilez între Slovenia și Ungaria.

– Ne poți spune ce tip de vin îți place?

– Este acel tip de vin potrivit cu momentul – depinde de oamenii alături de care îl bei și de mâncarea alături de care este servit.

– Ai fost diagnosticată cu cancer în urmă cu peste zece ani și de atunci ai fugit de această boală, la propriu. Ai început să alergi la maratoane și să participi la competiții sportive. Ai făcut sport și înainte? Cum s-a schimbat viața ta de la acel diagnostic pe care l-ai primit în 2005?

– Am înclinat întotdeauna spre această latură sportivă – am participat la Pentatlonul Modern și la tras la țintă din partea Universității Oxford, dar totul a rămas în urmă atunci când am început să muncesc. Am început să alerg din nou după ce mi-am luat titlul de Master of Wine, tocmai pentru a putea face față meseriei mele în domeniul comerțului cu vinuri, căci vinăriile tind să fie foarte ospitaliere în ceea ce privește mâncarea și băutura.

Prima cursă am alergat-o în 2001 – poate, ironic, aceasta a fost o “Cursă pentru Viață” de 5 km, care sprijinea cercetarea cancerului. Am terminat între primii zece participanți și m-am hotărât să mă alătur clubului local de alergare. Îmi spuneam că nu aș alerga niciodată mai mult de 10 km, dar au urmat, inevitabil, maratoane. Cel mai bun timp al meu a fost 3 ore și 27 min. la Londra, în 2005, deși probabil cursa pe care am făcut-o la Bordeaux în septembrie 2004 (3.28) a fost cea mai bună în ceea ce privește efortul, a fost o cursă dificilă, iar eu am terminat pe locul 4 în grupa mea de vârstă, în acel an.

Medoc marathon 2015 (1)

La maratonul din Medoc, Franța, 2015 (Medoc marathon, France)

Viața mea s-a schimbat dramatic în urma operației – tratamentul și recuperarea te încetinesc… Totuși alergarea mi-a fost de mare ajutor, mi-am făcut niște prieteni extraordinari la club, care mă scoteau la o tură de mers alert sau să stăm și să vorbim despre orice altceva în afară de cancer ori mă lăsau să plâng pe umărul lor dacă asta era ceea ce aveam nevoie. Am alergat din nou la Bordeaux în 2006 în 4 ore și 46 min., asta mi-a arătat cât de mult am încetinit din cauza nenorocitelor de medicamente.

Un lucru pe care l-am descoperit în perioada post-cancer a fost bucuria de a alerga la maratoanele montane. Am hotărât că nu are niciun rost să mă învinovățesc încercând să ating timpul pe care îl obțineam înainte de a avea cancer, așa că mi-am spus că ar fi bine să încerc un alt tip de alergare. Un maraton montan se desfășoară timp de două zile pe dealuri, cu o hartă, o busolă și tot echipamentul pentru noapte (cort, mâncare, oală de gătit etc.) și un drum pe care trebuie să îl găsești în peisaj, drum care trece de cele mai multe ori prin mlaștini sau peste grohotișuri. Nu ai asupra ta decât o hartă și o busolă, nu ai voie cu GPS. De obicei am parcurs aceste trasee cu un partener, dar am făcut și câteva singură. Îmi place foarte mult această combinație de provocare fizică și mentală și faptul că evadezi cu totul din viața cotidiană. Tocmai ce am alergat recent la cel de-al 15-lea maraton de acest fel, unde eu și pretena mea am terminat pe locul doi la echipe feminine și pe primul loc la echipe feminine veterane.

local 5k race (1)

La cursa locală de 5 km (local 5 km race)

– Ești o supraviețuitoare, “fugi de marele C”, așa cum spui pe blogul tău Runningawayfromthebigc.wordpress.com. Cine te întâlnește pentru prima dată vede o femeie frumoasă, în formă, cu un zâmbet pe față, radioasă și optimistă. Pe profilul tău de Facebook postezi fotografii cu tine zâmbind, înconjurată de cai sau de familia și prietenii tăi sau cu tine în mijlocul naturii. Ai putea fi (și sunt sigură că ești) o inspirație pentru multe femei care sunt în aceeași situație sau care s-a putea afla în același punct unde ai fost tu în urmă cu peste 10 ani. Ce le poți spune, cum își pot păstra zâmbetul, cum se pot lupta cu cancerul și cum pot depăși toate momentele dificile?

– Înainte de toate, să renunțăm la acest cuvânt: “a lupta”. Pune o vină prea mare pe umerii pacientului și sugerează că este vina celui care suferă dacă nu se luptă suficient de mult. Nimeni nu îți spune așa ceva dacă ai alte boli. Dar este vital să iei medicamentele și să încerci pe cât posibil să te menții sănătos și în formă. Cred că cel mai important lucru pe care l-am învățat este să continui să trăiești ca și cum nu știi câte zile ți-au mai rămas. Așa că nu amâna vacanțele cu familia sau aventurile ori plăcerile, fă-ți timp să mergi să găsești acei fluturi rari sau acele orhidee.

Calul a apărut mai târziu în vița mea, când am aflat, în 2012, că boala a recidivat. Mereu îi promisesem fiicei mele că poate să aibă un ponei când va împlini 13 ani, iar ideea era să îi iau un ponei pentru sărituri pe care să îl pot și eu călări ocazional. S-a dovedit că poneiului pe care l-am cumpărat îi era teamă să facă sărituri și s-a transformat într-un cal – așa a devenit el criza mea de la jumătatea vieții. Până la urmă i-am cumpărat și fiicei mele un superb ponei pentru sărituri. Îmi place să mă mențin ocupată și să să îmi umplu zilele cu tot felul de lucruri decât să stau să mă uit la televizor, așa că încă mai trag la țintă (numai la ținte de hârtie!) și cânt într-un cor local, pe lângă alergat și călărie. Și îmi iubesc grădina.

13690702_10155045104309554_4893169326668148973_n

Caroline și calul ei, Jack (With her horse, Jack)

– Așadar iubești caii și călărești des. Cum te simți în preajma lor? Ai învățat ceva special de la aceste ființe minunate și pașnice?

– Calul meu este pentru mine o evadare absolută. Trebuie să te gândești în același timp la ceea ce faci și să fii prezent în moment, ceea ce îți aduce multă liniște, pace. Și el s-a apropiat de mine mult de când îl am, ceea ce s-a întâmplat pentru că am construit o relație puternică și am învățat amândoi să avem încredere unul în celălalt. Este ceva absolut extraordinar când un cal de o jumătate de tonă răspunde unui omuleț pentru că vrea să îi facă plăcere.

– Care este cea mai mare bucurie a vieții tale? Ce sau cine îți dă putere și te face fericită?

– Familia mea – soțul meu minunat și cei doi tineri extraordinari care sunt fiul și fiica mea.

with my children in Iceland

Cu fiica și fiul ei în Islansda (Caroline with her son and daughter in Iceland)

– Dacă ar fi să trăiești în cel mai frumos loc de pe pământ, care ar fi acela?

– Munții primăvara, târziu, plini de flori sălbatice. Deși mi-ar plăcea să fiu în orice loc unde aș fi înconjurată de natură.

– Ne poți împărtăși cea mai mare dorință a ta, visul tău?

– Să îi văd pe copiii mei fericiți, împlinindu-și potențialul.

********

Caroline Gilby MW, the British woman who fell in love with wines and life

Caroline Gilby is a British woman who fell in love with wines and devoted many years of work and study to her passion. With a degree in Botany and a PhD in plant sciences, she left the life behind the microscope and studied hard to became Master of Wine, the highest qualification in the wine industry someone could ever get. They are only 341 Masters of Wine in the world and Caroline is one of them. She spent much time discovering the wines from the Central and Eastern Europe, which, in her opinion, can compete now with the ones from the rest of the world in terms of quality. Caroline is a cancer survivor, but this diagnosis made her change the way she looked at life and to appreciate every moment. She runs and she loves to take part to mountain marathons, to ride her horse and to spend time in beautiful places, in the middle of nature, together with her wonderful family.

13692639_10155045103434554_5608624972793761589_n

Caroline and her horse, Jack

– You are a worldwide renowned wine specialist, Master of Wine since 1992, member and even president of famous wine contests over the world. How did you choose this profession, where comes the love for wine from?


– Well, I grew up in a family that liked wine but never had much money for it – my father even resorted to making wine in the airing cupboard from grape concentrate in a can (it was truly awful). But my real interest in wine didn’t take hold until I went to Bath University to study for a doctorate and decided to join the student wine society because it sounded like fun to drink wine and learn more about it.  I got hooked, started to run wine tastings and picked up a couple of tasting prizes (Decanter Macallan Malt Whisky Taster of the Year and Wine Tasting Team of the Year at the Bristol World Wine Fair). My “road to Damascus” moment was when I won a trip to stay at Quinta do Noval. I found myself sitting on the terrace, surrounded by vineyards with 20 year old tawny in my glass and the Douro glittering below, and realised that people did this for a living.

 – Why did you left life behind the microscope (as a botanist and with a PhD in plant sciences) and chose the private field?

– All down to that “road to Damascus” moment. I’m quite a determined person so finished my doctorate but had realized by then that the nitty-gritty of being stuck behind a microscope doing research was a whole lot different to reading and analyzing other people’s results. I did apply for some science jobs too but when I was offered a job as trainee wine buyer at one of the UK’s biggest chains of wine shops there was no looking back.

– As a wine buyer you have travelled a lot and seen many vineyards all over the world. What impressed you the most and then made you change your career and become an independent consultant in wine industry?

– In my early days as a buyer, I was buying for around 550 wine shops as well as the pubs (over 4000), hotels and free trade accounts (over 20,000) of the whole Bass group. It was the wine shops that drove the range as they needed the biggest diversity of wines and constantly needed new and interesting wines. Discovering something new and exciting was always where the biggest buzz came – for instance I was the first big buyer to put Hungarian white wines on the shelf in the early 1990s. The rest of the group took a much smaller subset of these wines (though in some cases in massive volumes and I did learn huge amount from buying and blending these wines which could be millions of bottles). Once the parent company sold off the wine shops, I stayed with Bass but soon realised that buying a small range of big volume generic wines was not why I became a Master of Wine.

– There are now only 341 Masters of Wine in the world. You are one of them since 1992. They say more people travelled in space than the number of those who became Masters of Wine. It is also said that the programme for becoming a MW and the exams are very hard. It seemed hard for you? What satisfactions and advantages brought you this high qualification?

– Yes, the exams are tough – but achievable with the right commitment to study. It gives you a great understanding of the breadth of wine from vineyard to market and all the steps in between, plus tasting and understanding wines styles from all over the world. I think being a scientist helped with the technical side of studying too, and of course working as a buyer while I was studying gave me fantastic access to winemakers and to tasting a lot of wine (and a very practical insight into the reality of what people drink). And luckily hubby was studying for accountancy exams at the same time, so a very studious household and he quite enjoyed trying to catch me out with blind tasting practice. But more important is the study journey and the people you meet along the way and the network of fellow wine professionals you gain.

Mountain marathon in the French alps (first female team!)

Mountain marathon in the French Alps – first female team!

– You have been diagnosed with cancer over ten years ago and since then you ran from it, literally. You started to run in marathons and participate in sport competitions. Have you been a sportswoman also before that? How changed your life since the diagnose in 2005?

– I have always been a bit inclined to be sporty – competing for Oxford University at Modern Pentathlon and target shooting, but it all got rather forgotten once I started to work for a living.  I started running again after I passed the MW – literally to keep the wine trade at bay because wineries tend to be very hospitable with food and drink. I ran my first race back in 2001 – perhaps ironically this was a “Race for Life” 5 km in aid of cancer research. I finished inside the top ten and decided to join my local running club. Having said that I would never run further than 10 km, inevitably marathons followed. My best time was 3.27 at London in 2005 though probably my run at Bordeaux in Sept 2004 (3.28) was the better effort as it was a tougher course – finished 4th in my age group that year. Life changed dramatically after surgery – the treatment and recovery doesn’t half slow you down. Running was a great help though – I made some amazing friends through the running club who would take me out for a plod and a chat about anything but cancer, or let me cry on their shoulders if that was what I needed. I ran Bordeaux again in 2006 in 4.46 so that shows how much I slowed down with the crappy drugs.

Medoc marathon 2015

Medoc marathon 2015

One thing I did discover in the after cancer era was the joys of running mountain marathons. I decided there was no point in beating myself up about trying to match my pre-cancer times so trying a different sort of running would be good. A mountain marathon involves two days on the fells with a map, a compass and all your overnight kit (tent, food, cooker etc) and a route to find across the landscape, often through bogs and over scree (with just a map and compass as no GPS is allowed). Usually done with a partner though I’ve done a few solo too. I love the combination of physical and mental challenge and the complete escape from day to day life. I’ve just run my 15th where my friend and I finished second female team and first vet female team.

 – You visited Romania many times, held masterclasses and wrote a lot about our wines. Last year you took part as a member of jury to the tasting for The Wine Book of Romania, an important guide of Romanian and Moldavian wines wrote by Marinela Ardelean. What do you think about Romanian wines, which are their strongest assets, their specific particularities?

– I think Central and Eastern European wines (including Romania) are coming to the attention of the wider world at long last. For a long time, I did feel rather a lone voice in the wilderness so it is nice to see this change. My personal perspective is that the traditional wine countries are now seen as rather boring and “old hat”. The New World has all been explored, and anyway has nothing truly original, but offers interpretations of old world styles (often extremely good though). CEE is the last undiscovered region – with authentic history and wine culture, wine styles and unique grape varieties. And importantly, along with quality that is now good enough to match the rest of the world (at least in the best cases).

Romania’s strengths include its large plantings of its local grape varieties (that are capable of good quality wine too) and its strength in depth of producers ranging from competent big wineries, who can help create a category and shelf space for Romania, to mid sized estates who are driving quality upwards and small boutiques for individuality.

– Which is your favorite wine-producing region in the world?

– I’d be torn between Slovenia and Hungary.

– Can you share with us which is your favourite type of wine?

– It’s the one that’s right for the occasion – depending on the people you are sharing it with and the food it is to match.

local 5k race

At the local 5 km race

– You have been diagnosed with cancer over ten years ago and since then you ran from it, literally. You started to run in marathons and participate in sport competitions. Have you been a sportswoman also before that? How changed your life since the diagnose in 2005?

– I have always been a bit inclined to be sporty – competing for Oxford University at Modern Pentathlon and target shooting, but it all got rather forgotten once I started to work for a living.  I started running again after I passed the MW – literally to keep the wine trade at bay because wineries tend to be very hospitable with food and drink. I ran my first race back in 2001 – perhaps ironically this was a “Race for Life” 5km in aid of cancer research.  I finished inside the top ten and decided to join my local running club. Having said that I would never run further than 10km, inevitably marathons followed.  My best time was 3.27 at London in 2005 though probably my run at Bordeaux in Sept 2004 (3.28) was the better effort as it was a tougher course – finished 4th in my age group that year. Life changed dramatically after surgery – the treatment and recovery doesn’t half slow you down.  Running was a great help though – I made some amazing friends through the running club who would take me out for a plod and a chat about anything but cancer, or let me cry on their shoulders if that was what I needed. I ran Bordeaux again in 2006 in 4.46 so that shows how much I slowed down with the crappy drugs. One thing I did discover in the after cancer era was the joys of running mountain marathons. I decided there was no point in beating myself up about trying to match my pre-cancer times so trying a different sort of running would be good. A mountain marathon involves two days on the fells with a map, a compass and all your overnight kit (tent, food, cooker etc) and a route to find across the landscape, often through bogs and over scree (with just a map and compass as no GPS is allowed). Usually done with a partner though I’ve done a few solo too. I love the combination of physical and mental challenge and the complete escape from day to day life. I’ve just run my 15th where my friend and I finished second female team and first vet female team.

 – You are a survivor, you “run away from the big C”, as you say on your blog Runningawayfromthebigc.wordpress.com. Who meets you for the first time may see a good looking and fit woman, with a smile on her face, optimistic and radiant. And on your Facebook profile you post pictures with you smiling, surrounded by horses or by your family and friends or being in the middle of nature. You may be (and I’m sure you are) an inspiration for many women who are in the same situation or who could find themselves in that point where you have been over 10 years ago. What can you say to them, how can they keep their smile, fight cancer and overcome all the difficult moments?

mountain marathon in Wales

Mountain marathon in Wales

– First of all please drop that word “fight” – it puts too much blame on the patient and implies that it’s the sufferer’s fault if they don’t battle hard enough.  No one says that to you if you get sick in other ways. But it is vital to keep taking the drugs and keep as fit and healthy as you can.  I think the most important thing I’ve learned is to get on with living for today as you don’t know how many days you’ve got left.  So don’t put off those family holidays or adventures or treats, and take time to go out and find those rare butterflies or orchids.  The horse came along after I found the my cancer had recurred in 2012.  I’d always promised my daughter that she could have a pony when she got to thirteen and the idea was a jumping pony for her that I could ride occasionally. It turned out that the pony I bought was scared of show jumps and rapidly growing into a horse – so he became my mid-life crisis. I ended up buying an amazing show jumping pony for my daughter too. I like to be busy and pack my days with doing things rather than sitting watching TV so I still shoot (paper targets only!) and I sing with a local choir as well as the running and riding. And I love my garden.

– You love horses and ride often. How do you feel around them? Did you learned something special from these lovely and peaceful creatures?

– My horse is a complete escape – you have to think about what you are doing and be in the moment, which brings real peace. He’s also come on so much since I’ve owned him – which has been due to building a strong relationship and for us both to learn to trust each other. There’s something quite amazing when half a tonne of horse responds to a tiny human because he wants to please you.

– What is the biggest joy of your life? What or who gives you power and makes you happy?

– My family – my wonderful husband and the two amazing young people that are my son and daughter

– If you were to live in the most beautiful place on earth, which would it be?

– Mountains in the late spring – full of wild flowers.  Though really anywhere where I can be surrounded by nature.

– Which is your strongest wish, your dream? Would you like to share it with us?

– To see my children fulfil their potential and be happy.

0

Comments (3)

  1. Frumos om, o adevarata inspiratie. Multumesc, Iohanna pentru interviu!

    1. Și eu multumesc, mă bucur că ți-a plăcut!

  2. […] MagiCamp, Daniela Palade Teodorescu – jurnalist și redactor șef al Revistei Avantaje, Caroline Gilby – Master of Wine, Monica Daniela Găitănaru – psihoterapeut și “călăuzitor […]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *