Când vom învăța, oare, toleranța?

Sursa: thegayguidenetwork.com

Nu sunt activistă și nici părtinitoare, indiferent de idee. Sunt un om echilibrat și cred că pentru toți există un loc sub soare. Sunt ok cu persoanele care au altă orientare sexuală, cunosc oameni din comunitatea LGBT și sunt oameni faini, cu care ai ce să vorbești, de la care ai ce să înveți. Și cred că fiecare e liber să aibă propria opinie, să fie de acord sau nu cu anumite lucruri și aspecte ale vieții, ale societății și comunității. Dar de aici până la violență, mitocănie, lipsă de respect și de bun simț este un drum lung și nu pot înțelege de ce oamenii nu pot fi mai toleranți, mai deschiși și dispuși să asculte și să îi înțeleagă și pe cei care sunt diferiți.

E vorba de protestele de duminică seara din timpul proiecției filmului 120 BPM la cinematograful de la MȚR, când vizionarea filmului a fost întreruptă de un grup de persoane care au intrat în sală cântând cântece religioase. Nu am văzut filmul, dar iată, pe scurt, despre ce e vorba:

Franța, începtul anilor ’90. Pentru că SIDA face nenumărate victime de mai bine de 10 ani, activiștii de la Act Up-Paris își intensifică acțiunile în lupta contra indiferenței generale. Viața lui Nathan, care s-a alăturat grupului de curând, este bulversată de întâlnirea cu Sean, un militant radical.

Protestatarii care au întrerupt proiecția sunt de părere că „un film cu acest subiect este inadmisibil să fie proiectat” la MȚR, pentru că „este un film despre homosexuali”, iar „țăranul român e creștin-ortodox”.

Muzeul Țăranului Român – cultură și educație

Am fost la MȚR, am vizitat muzeul de nenumărate ori și am văzut multe filme la cinematograful de aici. Mi s-a părut o idee extraordinară atunci când s-a deschis și au început să proiecteze filme. Încă un spațiu de cultură în Bucureștiul văduvit de sălile clasice de cinema, care au fost înlocuie cu sălile moderne și confortabile, ce-i drept, din mall-uri. Un loc de cultură, de promovare a actului artistic pentru toate vârstele (am fost aici și la un spectacol de teatru pentru copii) și nicidecum un spațiu de propagandă, așa cum au acuzat protestatarii. : „În mod nefericit, protestatarii de ieri, ca și cei de acum cini ani, nu au văzut în MȚR un loc al dezbaterii, ci un instrument de propaganda religioasă, făcând un real deserviciu atât imaginii muzeului, ca instituție publică, cât și principiului toleranței pe care religia creștină îl propune ca mod de viață. Ne pare rău să constatăm ca modul de comportament al contestatarilor a fost generat de confuzia în a atașa unei instituții publice de cultură o misiune pe care îndeobște o au cultele religioase”, se arată în comunicatul MȚR difuzat a doua zi după incident.

Cristian Mungiu despre imaginea României în lume

Cât timp oare o să mai fim înguști la minte și o să fm preocupați de probleme superficiale, de formă, fără să dăm doi bani pe problemele adevărate, fără să facem un minim efort de a ne înțelege unii pe alții, de a renunța, fie și pentru o clipă, la prejudecăți, de a ne accepta?

Regizorul Cristian Mungiu pune punctul pe I într-un articol în Dilema și ne spune răspicat că suntem văzuți prost în afară ca nație și că trebuie să facem ceva ca să schimbăm lucrurile. Pe bune, nu doar prin vorbe goale. „Bănuiesc că nu e cazul să vă spun ce imagine avem noi ca români, în străinătate. … Și pentru că percepția despre români și România în străinătate, oricît de stereotipală și simplificatoare ar fi, este rezultatul unor fapte, a unor întîmplări care au condus la această imagine nefericită. Iar dacă vrem să schimbăm imaginea, trebuie sa schimbăm conținutul, nu să cosmetizăm imaginea.”

Dincolo de asta, filmul „ostracizat” de protestatarii religioși la MȚR a fost premiat la Cannes și distins, chiar a doua zi după incidentele de la București, cu șase premii Lumiere, fiind considerat cel mai bun film francez al anului. „Este un film despre civism, despre responsabilitate socială, despre lupta pentru drepturile oricărei comunități de minoritari stigmatizați public de superficialitatea cu care îi judecăm adesea pe cei diferiți de noi”, spune Cristian Mungiu.

Ca și cum acest incident nu ar fi de ajuns, pentru astăzi se anunță din nou proteste la MȚR, la proiecția filmului Soldații. Poveste din Ferentari, cu un subiect ce tratează aspecte ale unei relații gay. MȚR a făcut deja apel la autorități…

Intoleranța – până unde?

Putem să lăsăm pudibonderia la o parte și să ne uităm cu ochii larg deschiși la oamenii de lângă noi? Putem să vedem adevăratele probleme ale societății, ale noastre, ca ființe liber-cugetătoare și să trecem peste diferențele dintre noi? Când vom reuși să învățăm lecția toleranței, a înțelegerii și a echilibrului, fără să ne lăsăm pradă prejudecăților și stereotipiilor? Am evoluat ca specie, dar se pare că asta nu ne-a ajutat (sau cel puțin pe unii) să ne deschidem și sufletul și să fim mai înțelegători. Am inventat teleportare, ne-am jucat de-a Dumnezeu cu genetica, am descoperit lucruri incredibil în știință și medicină și am burat în spațiu, dar am rămas homofobi și intoleranți, cu sufletele și mințile închise, captivi în propria noapte a minții… Unii dintre noi u rămas aici și nu pot să iasă. Poate că depinde de noi toți să evoluăm și nu putem face saltul spre toleranță și echilibru decât împreună. Eu cred că mai există totuși speranță. Trebuie doar să vrem.

0

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Instagram

  • About last night #HopeConcert #quartzMedia #QuartzTeam #PR #events #blueheart💙 #children #HHC
  • Primăvară cu liliac #spring #sunnyday #nature #nofilter
  • Spring #nofilter #flowers #sunnyday
  • Spring new look 😉😊 #spring #newlook #haircut #danilostudio
  • Breathtaking #beautiful #landscape #Brasov #trip #holiday #beautifulromania
  • Beautiful #Romania #Brasov #landscape #trip #holiday #spring

Follow Me!