Am un copil pe care l-am alăptat până la 1 an și 11 luni. Când am început alăptarea (cu dificultățile inerente) nu credeam că va dura atât. De fapt nici nu îmi propusesem vreun termen limită. Abia după ce Victor a trecut de un an mi-am pus problema înțărcării. Nu am forțat nimic, totul a venit de la sine. Și pot spune acum că alăptatul până la aproape doi ani a contat foarte mult. O să vă povestesc despre beneficiile vizibile, dar înainte vreau să vă semnalez un eveniment foarte important. Pe 4 august, în Săptămâna Internațională a Alăptării, Asociația Consutanților în Lactație din România organizează un eveniment de excepție dedicat părinților: Alăptarea contează. Conferința se va desfășura între orele 10:00 – 19:00 la Galeriile Elite Art din București. Intrarea este gratuită, însă trebuie să vă încrieți înainte printr-un e-mail la adresa contact@alaptareaconteaza.ro (locurile sunt limitate).

Aventura alăptării

Ca orice mamă, am trecut prin furcile caudine ale începutului alăptării – dureri, disconfort, lipsa laptelui și apoi furia laptelui. Până când totul s-a reglat și alăptarea a devenit cel mai firesc gest. Alăptarea pentru puiul nostru de om (ca și pentru toți copiii, de altfel) a însemnat nu numai hrană, ci și căldură, apropiere, dragoste, siguranță, liniște. Și de multe ori cel mai bun și simplu mod de a adormi copilul ori de a calma vreo supărare. Să nu vă imaginați că am sărit cu țâța ori de câte ori copilul plângea sau avea vreo nemulțumire. Nicidecum. Dar când era cazul, era cel mai bun remediu.

Alăptarea = Siguranță. Alăptarea = Iubire

Sursă: babycenter.com

Îmi amintesc (da, nu voi putea uita vreodată acel moment) când, la trei luni, copilul nostru s-a întins după bidonașul de apă pe care îl folosea drept jucărie în acele zile și a căzut de pe canapea. Eu eram la bucătărie (îl lăsasem într-o poziție sigură, eram convinsă că nu ar fi putut să cadă) și am auzit doar o bufnitură scurtă, urmată de un urlet. Nu știu când am ajuns lângă el și l-am luat în brațe, îngrozită de cele întâmplate, verificându-l întruna să văd dacă e întreg. El plângea, iar eu l-am pus instantaneu la sân, din instinct, să îl liniștesc. A tăcut, iar sperietura a trecut treptat – a lui mai repede, a mea mai greu. Atunci mi-am dat seama de puterea acestei apropieri, a acestui gest, care e mai mult decât o simplă nevoie fiziologică. Alăptarea înseamnă emoție, înseamnă iubire.

Înțărcare cu blândețe

Am reînceput serviciul când Victor avea 11 luni. Am crezut că a venit momentul înțărcării și mă gândeam cu neliniște cum să fac pasul. Auzisem de mame care au plecat câteva zile de acasă, lăsând copiii cu bunicii. Ori care s-au mutat în altă cameră și i-au lăsat pe micuți să adoarmă cu tatăl, trecând peste și ignorând (cu greu, desigur) protestele lor vehemente. Mă tot gândeam ce ar trebui să fac ca să întrerup alăptarea cât mai blând posibil. Dar nu a fost cazul. Am continuat să îmi alăptez copilul seara, la culcare, și în weekend, la somnul de prânz. Și asta a mai durat încă un an. Cu o lună înainte de a împlini doi ani, momentul înțărcării a venit firesc, iar el nu a mai cerut sânul, adormind pur și simplu alături de mine, după poveste și mângâieri. Iar eu m-am bucurat că trecerea a fost atât de ușoară și nu a trebuit nici să fug de acasă, nici să îmi mut domiciliul în altă cameră, prefăcându-mă că nu îl aud.

Am un copil sănătos

Foto: JADE BEALL via todaysparent.com

Beneficiile alăptării s-au văzut încă din primii ani de viață și continuă să se vadă. Victor este un copil sănătos. Răcește sau tușește sau îi curge nasul, firesc, ca toți copiii. Face uneori și roșu în gât, desigur. Dar toate aceste episoade sunt scurte și ușoare. În cei aproape 5 ani de viață a făcut febră mare doar de câteva ori, dar i-a trecut repede. Guturaiul și problemele respiratorii sunt, de asemenea, tolerabile, obișnuite. Îl tratăm cum știm mai bine și mergem la medic ori de câte ori e nevoie. Dar Victor nu a lipsit cu lunile de la grădiniță din cauza bolilor, ba chiar a fost unul dintre copiii care au fost prezenți cel mai des! Orice boală trece repede, cu îngrijirile corespunzătoare. E un copil vesel, activ, bine dezvoltat pentru vârsta lui și foarte deștept. Da, poate aici mă laud și eu puțin, dar, știți cum e cu puiul ciorii 🙂

Beneficiile alăptării

Nu știu dacă pot pune toate aceste lucruri minunate pe care le observ la Victor  – starea de sănătate bună și dezvoltarea fizică și psihică – doar pe seama alăptării până la aproape doi ani, dar știu sigur că aceasta e foarte importantă. Organizația Mondială a Sănătății recomandă hrănirea bebelușului exclusiv la sân în primele șase luni de viață și continuarea, pe cât posibil, a alăptării până la doi ani sau peste.

Beneficiile alăptatului sunt multiple, amintesc aici doar câteva:

  • legătură mai strânsă între mamă și copil
  • formarea anticorpilor, întărirea sistemului imunitar al copilului
  • rezistența crescută în fața bolilor
  • copiii alăptați fac față mai bine stresului și au un IQ mai ridicat
  • alăptarea contribuie la dezvoltarea vorbirii celui mic
  • reduce riscul de cancer mamar și ovarian al mamei

Alăptarea contează!

Pe 4 august, în plină Săptămână Mondială a Alăptării, Asociația Consutanților în Lactație din România vă invită la cel mai important eveniment dedicat părinților: Alăptarea contează! La evenimentul care va avea loc la Galeriile Elite Art vor lua parte personalități din diverse discipline, persoane publice, ambasadori ai alăptării care vor oferi informații de ultima oră părinților, experiențe personale și contacte utile ale consultantilor în lactatie IBCLC pentru o experiență de alăptare de succes. Participanții se vor putea înscrie și la o tombolă organizată cu sprijinul sponsorilor. Participarea la eveniment este gratuită, în baza înscrierii, în prealabil, la adresa de e-mail contact@alaptareaconteaza.ro.

Sper că v-am făcut curioși. Sper că părinții ai căror copii au crescut și care au trecut de perioada alăptării își vor aminti cu drag de acele clipe, iar cei care pornesc acum pe acest frumos drum să găsească invitația utilă și să afle la eveniment tot ce vor să știe despre alăptare și beneficiile ei.

Foto cover: sacredmaternity.com

4

Comments (2)

  1. Super articol! 🙂

    1. Mulțumesc, Alina, mă bucur că ți-a plăcut 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *