Ce poate fi mai frumos în miez de vară decât să te bucuri de un concert de muzică clasică, cu unii dintre cei mai faimoși muzicieni de talie internațională? Între 1 și 9 iulie, Bucureștiul răsună de acorduri muzicale în cadrul celei de treia ediții a Festivalului Internațional de muzică de cameră „Marile Serate Muzicale ale Bucureștiului”. Cu concerte pentru copii, dar și pentru părinți, precum „Muzica Desenelor Animate” și întâlniri cu maeștrii Marilor Serate Muzicale, în Salonul Mozart și Sala Mare a Operei Comice pentru Copii, dar și trei concerte extraordinare la Ateneul Român (7, 8 și 9 iulie), organizatorii își așteaptă publicul cu mult drag la cel mai frumos eveniment al verii bucureștene. Programul complet aici: http://www.operacomica.ro/marile-serate-muzicale-ale-bucurestiului/

Festivalul „Marile Serate Muzicale ale Bucureștiului” reunește muzicieni din 8 țări, ce vor susține concerte la Ateneul Român și în sălile Operei Comice pentru Copii. Cu peste 73 000 de bilete vândute și 100 000 de spectatori prezenți la cele 500 de spectacole programate la sediu, Opera Comică a încheiat cea mai bogată stagiune din istoria instituției. Astfel, în semn de mulțumire pentru aceste recorduri, organizatorii au pregătit mai multe surprize pentru public: elevii și studenții care doresc să ia parte la concertele programate la Ateneul Român pot primi o invitație gratuită în urma completării formularului de aici: bit.ly/MSMB2017-Invitație. De asemenea, ultimele bilete disponibile la evenimentele din festival au 50% reducere, începând de pe 26 iunie și pot fi achiziționate de aici: bit.ly/Bilete-MSMB2017.

Mai multe detalii despre „Marile Serate Muzicale ale Bucureștiului” a dat maestrul Cristian Mihăilescu, regizor de operă și moderatorul evenimentului, la emisiunea Zebra de la RFI România cu Mihaela Dedeoglu – luni, 3 iulie, de la 11:15: https://www.facebook.com/RFI.Romania.FM/videos/10154490605936640/

Invitați speciali: muzicieni din 8 țări

Invitații ediției din acest an sunt Mario Hossen și Gernot Winischhofer (Austria), Richard Frank (Elveția), Michel Bourdoncle și Florian Murtaza (Franţa), Luigi Fracasso și Luisa Sello (Italia), Takashi Shimizu și Koichiro Kanno (Japonia), Vladimir Mendelssohn, Mirel Iancovici și Jeroen Riemsdisjk (Olanda),  Klaudiusz Baran (Polonia), Felicia Filip, Anton Niculescu, Ioana Maria Lupașcu, Cezar Knihinschi, Andrei Licareț, Laurențiu Mara, Marian Movileanu și Ana-Maria Negrea (România). Conducerea artistică a festivalului este asigurată de violoncelistul Anton Niculescu, solist concertist cu o carieră impresionantă ce include coordonarea partidei de violoncel din orchestra Teatrului Scala din Milano.

4 serii de concerte

Festivalul cuprinde 4 serii de concerte: “Marile Serate la Ateneul Român” – pe 7, 8 și 9 iulie, începând cu ora 19:00; “Marile Serate la Opera Comică pentru Copii”, pe 1 și pe 6 iulie, de la ora 19:00 și 21:00, “Matineele festivalului”, pe 1 și 2 iulie, de la ora 10:00, și “Întâlnirile cu Maeștrii Marilor Serate”, pe 5 și 6 iulie, de la ora 19:00. Moderatorul celor 9 evenimente este reputatul regizor Cristian Mihăilescu. Noutățile pe care le aduce ediția din acest an includ un concert dedicat muzicii desenelor animate și un recital din creația compozitorului Astor Piazzolla.

Evenimentul este organizat de Primăria Capitalei, prin Opera Comică pentru Copii. Iată programul detaliat: 

PROGRAM – MARILE SERATE MUZICALE ALE BUCUREȘTIULUI – Ediția a III-a

Sâmbătă, 1 iulie 2017, ora 10,00 – Matineele Festivalului

Opera Comică pentru Copii – Salonul Mozart

Anton NICULESCU – violoncel

Andrei LICAREȚ – pian

Marian MOVILEANU – violă

Adriana MAIER – pian

 Sâmbătă, 1 iulie 2017, ora 19,00Muzica Desenelor Animate

Opera Comică pentru Copii – Sala Mare

Solistă: Ioana- Maria LUPAȘCU – pian

Duminică, 2 iulie 2017, ora 10,00Matineele Festivalului

Opera Comică pentru Copii – Salonul Mozart

Ștefan APRODU – vioară

Cezar KNIHINSCHI – contrabas

Miercuri, 5 iulie 2017, ora 19,00Întâlnire cu maeștrii Marilor Serate Muzicale

Opera Comică pentru Copii – Salonul Mozart

Gernot WINISCHHOFER (Austria) – vioară

Richard FRANK (Elveția- Japonia) – pian

Florian MURTAZA (Franța) – vioară

Ana-Maria NEGREA – pian

Joi, 6 iulie 2017, ora 21,00Piazzolla by Night

Opera Comică pentru Copii – Sala Mare

În program lucrări de Astor PIAZZOLLA

Klaudiusz BARAN (Polonia) – bandoneon

Mario HOSSEN (Bulgaria-Austria) – vioară

Cezar KNIHINSCHI – contrabas

Laurențiu MARA – chitară

Ana-Maria NEGREA – pian

Vineri, 7 iulie, ora 19,00 – Marile Serate Muzicale ale Bucureștiului

Ateneul Român – Sala Mare

J. SUK – Cvartet cu pian op.1 în la minor

Mario HOSSEN – vioară

Vladimir MENDELSSOHN – violă

Anton NICULESCU – violoncel

Richard FRANK – pian

L. van BEETHOVEN – “Sonata primăverii” pentru vioară și pian nr.5 op.24

Gernot WINISCHHOFER – vioară

Richard FRANK – pian

A. PIAZZOLLA – Le grand Tango pentru violoncel și pian

Mirel IANCOVICI – violoncel

Jeroen RIEMSDIJK – pian

E. von DOHNANYI – Cvintet cu pian în do minor op.1

Gernot WINISCHHOFER – vioară

Florian MURTAZA – vioară

Vladimir MENDELSSOHN – violă

Mirel IANCOVICI – violoncel

Jeroen RIEMSDIJK – pian

Sâmbătă, 8 iulie, ora 19,00Marile Serate Muzicale ale Bucureștiului

Ateneul Român – Sala Mare

J. S. BACH – F. BUSONI – Ciaccona

W. A. MOZART – Fantezia în re minor KV 397

Luigi FRACASSO – pian

G. ENESCU – Sonata Torso (transcripție pt. violoncel și pian)

Th. GRIGORIU – Ofrandă clipelor eterne

Mirel IANCOVICI – violoncel

Jeroen RIEMSDIJK – pian

Lieduri de: CHERUBINI, MASSENET, FRANK, BOTTESINI, CEAIKOVSKI

Felicia FILIP – soprană

Anton NICULESCU – violoncel

Koichiro KANNO – pian

A. ARENSKY – Trio nr.1 op.32 în re minor

Takashi SHIMIZU – vioară

Anton NICULESCU – violoncel

Andrei LICAREȚ – pian

Duminică, 9 iulie, ora 19,00Marile Serate Muzicale ale Bucureștiului

Ateneul Român – Sala Mare

F. POULENC – Sonata pentru flaut și pian

C. SAINT-SAENS – Romanță

Luisa SELLO – flaut

Michel BOURDONCLE – pian

A. GLAZUNOV – Chant de Menestrel

P. CEAIKOVSKI – Andante cantabile

P. CEAIKOVSKI – Pezzo capriccioso

R. SCEDRIN – Quadrille din opera Not Love Alone

Anton NICULESCU – violoncel

Andrei LICAREȚ – pian

N. PAGANINI – I Palpiti

N. PAGANINI – La Campanella

Mario HOSSEN – vioară

Michel BOURDONCLE – pian

Ch. GLUCK – Fr. KREISLER – Melodie

P. de SARASATE – Fantezia Carmen

Takashi SHIMIZU – vioară

Andrei LICAREȚ – pian

A. DVORAK – Cvintet cu pian nr.2 op.81

Mario HOSSEN – vioară

Florian MURTAZA – vioară

Marian MOVILEANU – violă

Anton NICULESCU – violoncel

Michel BOURDONCLE – pian

0

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *