Ce înseamnă Crăciunul pentru tine? Ajută un copil, dăruiește un zâmbet!

copil-craciunÎmi aduc aminte de copilărie și de primul meu Crăciun petrecut la bunici care mi se conturează cât de cât clar în minte. Un brad uriaș în sufragerie, plin de globuri mari (așa mi se păreau pe atunci), colorate și ornamente de hârtie care îmi luau ochii. Îmi amintesc de un păun de hârtie foarte colorat care își desfăcea aripile și de un glob verde cu brâu de sclipici. Și îmi amintesc de primul cadou primit de la Moș Crăciun (pe unde s-a strecurat oare în casa noastră și apoi cum a ieșit? – mă întrebam tare mirată atunci), un acordeon adevărat pentru copii, micuț și cochet, la care am cântat ani la rândul și care a fost una dintre cele mai frumoase jucării primite vreodată! De atunci, Crăciunul a însemnat pentru mine surpriză, culoare și mister, iar pe parcursul anilor s-a îmbogățit și cu alte ingrediente, mai frumoase, mai pline de semnificație și mai valoroase: căldura și tihna sărbătorilor petrecute în familie, miros de cozonaci, pregătiri, așteptare, sărbătoare sfântă, emoție… Pentru tine ce înseamnă Crăciunul?

5 ani de Bucuria Poveștilor. La mulți ani!

bucuria-povestilor-2Emisiunea pentru copii Bucuria Poveștilor de la Radio Trinitas a împlinit ieri 5 ani pe care i-a sărbătorit printr-un spectacol foarte frumos la Palatul Național al Copiilor. Am fost și noi acolo și ne-am bucurat de minunatele colinde și de o mulțime de povești frumoase, de momente speciale, alături de invitații de seamă ai Adrianei Ene, gazda emisiunii și a evenimentului.

Ce fel de copii suntem?

hands-2Citesc nenumărate bloguri de parenting și sunt la curent cu cele mai noi metode de a ne crește copiii: neagresiv, cu multă blândețe și înțelegere, cu iubire nemărginită, cu limite impuse cu grijă, fără să stresăm și fără să agresăm sufletul gingaș care ne-a fost încredințat spre a-l ghida în această lume. E greu, foarte greu să te strecori și să faci acest dans al echilibrului pe sârmă zi de zi, fătă nervi, cu mult calm, anulându-ți impulsurile naturale de a izbucni, de a-ți pierde răbdarea, de a te răsti, de a-ți exprima, firesc, limitele răbdării umane pe care le ai, normal, ca orice ființă. Trebuie să fii calm și rațional. Mereu. Fără să te dai bătut. La infinit. Exagerez puțin, firește, nu e chiar așa, dar totuși… pe acolo… așa ne învață noile tehnici și curente de parenting în trend. Mă uit la părinții mei care nu m-au crescut așa. Pe mine și pe două treimi (poate mai mult) din tinerii de generația mea, actualii părinți care au copii de 2, 3, 4 sau 5 ani. Mă uit la părinții mei care nu au știut să ne spună “te iubesc”. Pentru că nici lor nu li s-a spus în copilărie.